Polițiștii olteni au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 57 de evenimente, dintre acestea 46 fiind sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112.
Pentru abaterile de la normele rutiere, polițiștii au întocmit 6 dosare penale și au reținut 6 permise de conducere.
Astfel, în timp ce acționau pe raza comunei Izbiceni, polițiștii au depistat un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din comuna Tia Mare, care conducea un moped neînregistrat. Totodată, în urma verificărilor efectuate a reieșit faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere.
Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul neînmatriculat.
În aceeași zi, pe raza orașului Drăgănești-Olt a fost depistat un bărbat, de 32 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere.
Polițiștii au întocmit dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Acțiunile polițiștilor vor continua și în weekend, având scopul de a diminua riscul rutier și de a descuraja faptele de natură contravențională sau penală, care ar afecta siguranța cetățenilor.