6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCât de bogaţi sunt oamenii care conduc Craiova

Cât de bogaţi sunt oamenii care conduc Craiova

Consilierii municipali și principalii directori din primărie și-au depus declarațiile de avere aferente anului 2019. Care sunt proprietățile acestora citiți în cele de mai jos.

Aleșii locali craioveni au început să-și depună declarațiile de avere aferente anului 2019. Conform acestora, unii consilieri municipali dețin terenuri, case, mașini, bijuterii sau depozite bancare de zeci de mii de euro. Alții par săraci lipiți. În cele de mai jos, vă prezentăm situația celor mai cunoscuți dintre ei. Doru Câplea (PNL) nu are în proprietate terenuri sau clădiri. Nu are nici conturi bancare sau bunuri a căror valoare depășește 5.000 de euro. Câplea este în prezent director regional pe Craiova la Poșta Română.

Cu ce se laudă viceprimarii Craiovei

Stelian Bărăgan (PSD), care este și viceprimar al municipiului, deține două mașini, Hyundai Tucson şi Land Rover. Soția sa are 1.000 mp de teren intravilan în comuna Plopșoru (Gorj), precum și o casă de 126 mp. Viceprimarul a vândut în 2019 un Audi A4 cu 10.000 de euro. De asemenea, are împrumuturi acordate către Rebeka Summer Events în valoare de 45.000 lei. Creditele luate se ridică la 10.000 lei. Celălalt viceprimar, Adrian Cosman (PSD), deține 1.000 mp de teren agricol la Ghercești, împreună cu soția sa, Raluca, și are datorii totale la bănci de 127. 000 (nu precizează dacă lei sau euro).

Traian Bețiu (PSD) este și el avut. Are în proprietate un teren intravilan de 4.600 mp la Leamna de Sus și un autoturism Dacia Nova. La rândul său, Firmilian Calotă (ALDE) are în proprietate un teren de 1.000 mp, pe care îl deține împreună cu soția la Livezi, și un teren de 780 mp la Breasta. Ei mai au și o casă de locuit în Craiova, de 320 mp. De asemenea, au bijuterii, tablouri și icoane în valoare de 8.000 de euro. Fiul, Dragoș, deține un apartament de 70 mp în Cluj-Napoca.

Dan Diaconu (PNL) are o casă de 82 mp la Țuglui și un apartament de 130 mp în Craiova, ambele deținute împreună cu soția. El mai are datorii de 80.000 de euro la bănci. Este proprietarul mai multor firme, cum ar fi Media Concept SRL, Subliprint SRL, Promo Impact Media SRL și are și un PFA – Mediator Dan Diaconu.

Cine sunt cei mai bogați consilieri

Lucian Dindirică (PSD) pare unul dintre cei mai bogați consilieri municipali. El deține terenuri intravilane și agricole în suprafață totală de 10.000 mp în Craiova, Maglavit și Ionești – Vâlcea, două case de locuit, un apartament de 34 mp pe Calea București și o casă de locuit de 58 mp la Ionești.

Consilierul Marinel Florescu (PNL) are în proprietate un teren intravilan de peste 1.000 mp la Carpen, un apartament de 50 mp la Craiova și încă unul, tot de 50 mp, la București. De asemenea, are o casă de vacanță de 60 mp la Carpen și un autoturism Dacia Logan, dar și o mașină Suzuki. Florescu mai are un depozit bancar în valoare de 30.000 de euro.

Dumitru Mănescu (ALDE) deține un teren intravilan de 1.500 mp și o casă de locuit de 180 mp la Călimănești – Vâlcea. În Craiova, are o casă de 130 mp și un apartament de 50 mp.

Marin Nicoli (PSD) pare unul dintre cei mai bogați consilieri locali. Deține, împreună cu soția, terenuri intravilane de 4.350 mp în Dolj și Vâlcea, un apartament în Craiova și case în Dolj și Vâlcea. Are o mașină Dacia Duster și una marca Mitsubishi Eclipse Cross. Are, de asemenea, un credit de 125.000 de lei. Soția sa administrează pensiunea „Casa Nicoli“ din Băile Olănești.

Profesoru Dumitru Otovescu (PSD) are în proprietate două terenuri intravilane în Vâlcea și unul în București, precum și un teren de 22 ha în Dolj. Pe numele soției are un apartament de 56 mp în Craiova. De asemenea, are în proprietate un autoturism Audi A3.

Cum stau cu veniturile alţi consilieri locali

Consilierul Flavius Sirop (PNL) are un teren intravilan de 350 mp pe str. Carpenului din Craiova, un apartament de 96 mp primit moștenire în Craiova și încă unul, de 51 mp, cumpărat în 2017. A acordat un împrumut de 20.000 de lei unei persoane fizice și are un credit de 187.000 lei. De asemenea, a primit cadou de nuntă aproape 21.000 de euro și peste 100.000 de lei.

Adriana Ungureanu (PNL) mai este cunoscută și ca „Vivien“, datorită cofetăriei cu acest nume pe care o patronează în Craiova. Ea are în proprietate două terenuri intravilane în Craiova și unul în Băile Olănești – acolo unde deține și o casă de vacanță. De asemenea, în Craiova mai are un apartament și spațiul comercial de care aminteam mai sus, precum și un Audi A5 și o Toyota RAV 4. Ea mai deține și bijuterii a căror valoare este estimată la 5.500 de euro. Avocatul Radu Marinescu (PSD) are două apartamente în Craiova. Din activitatea de avocatură a obținut în anul precedent peste 300.000 de lei.

Consilierul Marian Vasile (PNL) are un teren de 200 mp în Craiova și o casă de 73 mp. De asemenea, are un PFA și deține trei firme: Eurostal Systems, Terra Agrotech, Veggie Snacks. El spune că a investit în Eurostal 30.000 de euro. Are şi datorii de 87.000 de euro.

Ce averi au șefii din primărie

Consilierul Dorel Voicu (PSD) are în proprietate două hectare de teren agricol în comuna Breasta, precum și un apartament în Craiova, pe care îl deține împreună cu soția, precum și un autoturism BMW, dar și datorii de 32.000 de euro la bănci.

Foarte interesant arată declarația de avere a primarului Mihail Genoiu (PSD), despre care toată lumea știe că este un om avut. Conform declarației, el nu are în proprietate terenuri, clădiri sau bunuri mobile. Are doar bijuterii de 7.000 de euro și a declarat că și-a creditat firma, Rovipig SRL (în faliment), cu 434.000 lei. El a mai scris că este fidejusor pentru credite de 300.000 de euro și 1,2 milioane lei. La rândul său, administratorul public Cosmin Durle are un teren de 410 mp și un apartament de 50 mp în Craiova, precum și un depozit bancar de 31.000 lei.

Elena Bonescu, directorul Direcției de Impozite și Taxe, deține un teren intravilan de 625 mp, un apartament de 70 mp, o casă de 89 mp și un spațiu comercial de 73 mp, toate în Craiova, un utoturism Cielo și o Skoda Octavia. De asemenea, are credite de 35.000 de euro și 463.000 lei.

Directorul Direcției Servicii Publice, Delia Ciucă, este și ea o femeie bogată. Are trei apartamente în Craiova și datorii de 16.000 de euro. Declarația de avere a secretarului primăriei, Nicoleta Miulescu, nu este disponibilă pe site-ul instituției. Nici declarația de avere a șefului Direcției Juridice a primăriei, Ovidiu Mischianu, nu este deocamdată disponibilă pe site-ul instituției.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS