2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljToţi doljenii au plecat din carantină pe proprie răspundere

Toţi doljenii au plecat din carantină pe proprie răspundere

Niciun doljean nu se mai află în carantină după ce obligativitatea acestei măsuri a fost anulată de Curtea Constituţională. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Dolj spun că oamenii au făcut cereri pentru a părăsi carantina. „Au făcut cereri pe proprie răspundere şi au plecat”, spune Ştefan Popescu, purtătorul de cuvânt al DSP Dolj. Acesta menţionează că Direcţiile Sanitare nu mai pot impune măsura de carantinare sau autoizolare până nu se clarifică situaţia, astfel că, la intrarea în ţară, cetăţenii primesc acum doar o recomandare de autoizolare.

În urma vidului legislativ creat de publicarea deciziei CCR privind neconstituționalitatea unor măsuri împotriva pandemiei de coronavirus în Monitorul Oficial, oamenii nu mai pot fi obligaţi să stea în izolare sau carantină.

Mai mult, chiar şi pacienții confirmaţi cu COVID-19 se pot externa la cerere din spital. În Craiova, însă, nu au existat până acum astfel de cazuri, a precizat pentru GdS Adina Turcu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS