2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljRăzboiul unui debitor cu asociaţia de proprietari

Războiul unui debitor cu asociaţia de proprietari

O craioveancă s-a trezit că nu poate să-şi vândă apartamentul fiindcă asociaţia nu ridicase, nici după doi ani de la plata unei datorii, privilegiul imobiliar instituit.

Locatara Cristina Roman din Asociaţia de proprietari 2 Cerna susţine că a descoperit cum asociaţia o încarcă la întreţinere abia în momentul în care a vrut să-şi vândă apartamentul. Aceasta se numără printre locatarii rău-platnici, motiv pentru care a fost dată în judecată frecvent de asociaţia de proprietari. Mai mult, în anul 2016, asociaţia a instituit un privilegiu imobiliar, pentru una dintre datorii. Acesta este necesar în situaţia în care proprietarul nu-şi plăteşte debitele.
Acum, proprietara s-a decis să vândă apartamentul şi a mers la asociaţie să achite toate debitele şi să obţină adeverinţa necesară tranzacţiei, cum că nu are debite la întreţinere. Femeia a lăsat toată alergătura în seama familiei.

Încuviinţare executare

„Apartamentul este al soacrei mele şi vrea să ni-l vândă nouă. Prin urmare, am mers la asociaţie să întreb ce restanţe sunt şi ce am de plătit. Pe o fişă mi s-a scris negru pe alb că am trei dosare neachitate: Dosarul 74/E/2019 cu o valoare de 2.355,55 de lei, Dosarul 75/E/2019 cu o valoare de 208,51 de lei şi Dosarul 16498/215/2019 cu o valoare de 2.585,07 de lei. Acestora li se adaugă suma de 300 de lei cheltuieli de executare. Preşedintele mi-a vorbit foarte urât şi mi-a spus să vorbesc cu executorul. Aici, am mers şi, surpriză!, alte sume: Dosarul 114/E/2017 cu o valoare de 449,99 de lei, Dosarul 75/E/2019 cu o valoare de 297 lei, Dosarul 74/E/2019 cu o valoare de 418 lei şi un ultim dosar cu o valoare de 3.269 de lei.

Asta se întâmpla în aprilie. Am plătit toate sumele, după care m-am întors la asociaţie, unde tot îmi spuneau că mai am de plătit 300 de lei cheltuieli de executare. Numai că dosarul pentru care mi se cereau cheltuielile nici măcar nu era încuviinţat de instanţă pentru executare silită“, a povestit Florin Negoiţă, ginerele Cristinei Roman.

Restanţa a fost plătită pe 29 iunie, executarea s-a încuviinţat pe 1 iulie

Acesta susţine că, deşi plătise toate restanţele până la finele lunii iunie 2020, asociaţia s-a repezit să ducă peste noapte la executor un ultim dosar, care a fost înregistrat la începutul lunii iulie. Astfel, dosarul ajuns pe masa executorului abia la începutul lunii iulie era fără obiect. Totuşi, asociaţia insista cu plata celor 300 de lei cheltuieli de executare.

„Eu am plătit toate restanţele. În data de 30 iunie toate debitele erau achitate. Numai că preşedintele, chiar dacă ştia asta, s-a dus şi a depus la executor dosarul, iar instanţa încuviinţează executarea pe data de 1 iulie şi m-au pus să plătesc 300 de lei. Mi-au trecut «plată în avans», fiindcă ei îmi dăduseră adeverinţă că am plătiti debitele. Cum să ceri cheltuieli de executare când nu s-a făcut nici o lucrare în acel dosar, când nu fusese investit cu formulă executorie?! Mă întreb unde se duc aceşti bani!“,

a spus revoltat Florin Negoiţă.

Cheltuieli de judecată percepute de două ori?

Craioveanul susţine că a mai descoperit şi alte nereguli pe care le-ar face cei de la Asociaţia 2 Cerna. Din câte spune Negoiţă, asociaţia îl dădea în judecată pentru restanţele din lunile ianuarie-aprilie, iar în mai se trezea cu comisionul avocatului în lista de plată, de exemplu 400 de lei. Comision care nu era plătit la timp şi genera penalităţi. Şi mai mult, comisionul era trecut încă o dată în cheltuielile de judecată şi erau recuperate ulterior de către executor.

Plata datoriei

„Eu înţeleg că am fost obligat să plătesc aceste comisioane de două ori. Ei plăteau din banii asociaţiei, îmi treceau în lista de plată în luna următoare, după ce mă dădeau în judecată. Suma figura ca restanţă şi atrăgea penalităţi. Era normal ca eu să plătesc acest comision după ce rămânea definitivă hotărârea instanţei. S-a întâmplat într-un dosar ca instanţa să nu încuvinţeze cheltuielile de judecată. Numai că eu le-am plătit pentru că erau trecute în lista de plată şi figurau ca restanţă!“,

mai afirmă Florin Negoiţă.

Proprietarul şi-a radiat singur privilegiul

Cu toate că şi-a plătit toate datoriile la întreţinere şi asociaţia a binevoit să-i elibereze o adeverinţă de confirmare, proprietarul tot a mai avut o problemă de rezolvat: ridicarea privilegiului imobiliar instituit de asociaţie. Deşi legea îi obligă pe reprezentanţii asociaţiei să radieze privilegiul imobiliar dacă restanţierul şi-a plătit datoria. Preşedintele asociaţiei trebuie să facă radiere în termen de zece zile, conform Legii 196/2018.

„Am mers eu personal să ridic ipoteca imobiliară, am făcut-o pe cheltuiala mea. Era datoria preşedintelui“, a adăugat Negoiţă.

Preşedintele asociaţiei are altă părere

Florin Sava, preşedintele Asociaţiei de propreitari 2 Cerna

Întrebat de toate aceste acuzaţii, preşedintele Asociaţiei de proprietari 2 Cerna susţine că s-a ajuns în această situaţie fiindcă proprietarul rău-platnic refuza să plătească comisioanele către executor.

„Acum s-a rezolvat. Proprietarul a venit cu chitanţa că a plătit toate restanţele şi i-am dat semnătură să ridice privilegiul. Era o problemă, locatarul refuza să plătească comisioanele executorului. El a plătit prin virament în contul asociației, dar dosarele erau la executor. De opt ani tot încearcă să evite. Cât despre comisioane duble, nici vorbă, totul este trecut în documentele asociaţiei. Administratoarea ţine evidenţa tuturor cheltuielilor şi încasărilor. Dar când ajung la asociaţie putem vorbi şi vă explic concret. Asociația nu a făcut decât să recupereze restanțele. Nu au plătit întreținerea. Acum, când au vrut să vândă apartamentul și-au adus aminte de întreținere“, a declarat Florin Sava, preşedintele Asociaţiei de proprietari 2 Cerna.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS