6.2 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaInternationalSerbia se teme de un al doilea val, după ce a înregistrat astăzi 13 decese

Serbia se teme de un al doilea val, după ce a înregistrat astăzi 13 decese

Serbia a raportat marţi 13 decese de COVID-19, cel mai mare bilanţ pentru o singură zi de când a început pandemia, în contextul în care ţara depune mari eforturi pentru a face faţă numărului în creştere de pacienţi, relatează DPA.

Marţi, Serbia a anunţat 299 noi cazuri de coronavirus, iar în cursul ultimei săptămâni a înregistrat între 200 şi 300 de cazuri zilnic, provocând temeri că ţara de 7 milioane de locuitori s-ar putea confrunta cu un al doilea val de infecţii.

Creşterea semnificativă are loc la circa opt săptămâni după ce Serbia a început să ridice restricţiile pentru combaterea COVID-19, care au fost printre cele mai aspre din Europa. La momentul respectiv, numărul zilnic de infectări scăzuse la numere cu două cifre.

Meciurile de fotbal şi tenis cu mii de spectatori s-au reluat între timp, iar pe 21 iunie Serbia a organizat alegeri pe care le amânase în aprilie din cauza epidemiei.

Marţi, Serbia avea puţin sub 3.000 de cazuri active, iar 110 pacienţi erau asistaţi de aparate de ventilaţie mecanică. Bilanţul total al morţilor este, potrivit cifrelor oficiale, de 330.

Deteriorarea situaţiei epidemiologice a determinat cele mai multe state din regiune, inclusiv destinaţia de vacanţă cea mai apreciată de sârbi – Grecia, să impună o interdicţie de intrare pentru cetăţenii din această ţară

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS