2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateO asistentă medicală infectată cu COVID-19 a refuzat să mai fie tratată de colegii ei și s-a externat

O asistentă medicală infectată cu COVID-19 a refuzat să mai fie tratată de colegii ei și s-a externat

Scandal la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu, unde o asistentă medicală infectată cu noul coronavirus s-a externat pentru că nu a mai dorit să fie tratată de colegii săi.

Este vorba de Daniela Răscol, de 45 de ani, asistentă medicală la Secția Medicală I, din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu. Femeia a fost depistată cu COVID-19 și a fost internată la Secția Boli Infecțioase, din cadrul Spitalului Județean Târgu Jiu, în urma unei decizii a Direcției de Sănătate Publică Gorj.

Daniela Răscol a cerut zilele trecute să fie externată din secția COVID pe motiv că o parte a personalului medical ar fi avut un comportament necorespunzător și că nu mai crede în rezultatele testelor de coronavirus realizate în cadrul Laboratorului de genetică moleculară din unitatea medicală.

Prin urmare, Daniela Răscol se află acasă, unde se tratează cum poate. Are un băiat, de 16 ani, care locuiește acum la rude.

Vrea să dea Spitalul Județean în judecată

Asistenta medicală a declarat că ultimele teste au ieșit toate pozitive. Una din angajatele Secției Boli Infecțioase i-ar fi spus pacientei că motivul este legat de faptul că asistenta medicală infectată este obeză.

„Ultimele teste au ieșit toate pozitive. O colegă de acolo a spus că sunt obeză și din acest motiv ies testele pozitive și nu se mai negativează. Nu am mai știut ce să spun la o asemenea replică. Sunt nemulțumită și că au scris că am luat coronavirus de la o pacientă, dar știu că am luat de la o altă colegă asistentă medicală. De mâncarea de la spital nu m-am atins. Primeam în plasă de la rude și o țineam în frigider. Am avut noroc de faptul că a fost un frigider în camera unde am fost internată. Toată stima pentru unele cadre de pe secție, dar atitudinea altora a lăsat de dorit. Acum sunt acasă, singură. Țin legătura cu medicul de familie. Sunt asimptomatică. O să merg la un laborator privat după şapte zile, să îmi fac testul. Indiferent de rezultatul acestuia, voi da în judecată Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu pentru felul în care cadrele medicale s-au purtat cu mine. Cum să spună că sunt obeză și de asta tot ies pozitivă!? Nu am încredere nici în testele de la laborator. Eu nu cred în rezultatele de acolo. Voi face testul la un alt laborator. La final voi face o acțiune în instanță“, a declarat Daniela Răscol.

Conducerea spitalului îi mulțumește…

Dumitru Vienescu, managerul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu, a declarat că îi pare rău pentru cele întâmplate și că asistenta medicală nu are încredere în serviciile oferite de unitatea spitalicească.

Vienescu a spus că așteaptă ca salariata să facă o sesizare în care să spună exact ce s-a întâmplat pentru a se face verificări și lua măsuri. Chiar și Dumitru Vienescu este fost pacient COVID, internat tot la Secția Boli Infecțioase.

„Și eu am stat 18 zile în Secția Boli Infecțioase când am avut coronavirus. Am mâncat de acolo. Nu am fost tratat preferențial. Pacienții trebuie să fie tratați în mod egal. Nu am avut frigider în cameră și nici televizor. O să remediem aceste neajunsuri. Este adevărat că simptomaticii sunt împreună cu asimptomaticii, dar este vorba de pacienți pozitivi la coronavirus. Este decizia cadrelor medicale cum organizează secția și cum procedează. Mai folosesc și mai mulți o baie. Vom vedea ce s-a întâmplat, dar trebuie să facă o sesizare“, a spus Dumitru Vienescu, managerul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu.

La rândul său, medicul Florin Nițu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu, a declarat că unitatea medicală îi mulțumește asistentei medicale pentru activitatea depusă și regretă că s-a infectat cu coronavirus.

„Îi mulțumim pentru tot ce a făcut și regretăm că a ajuns în situația de a se infecta cu coronavirus. O să iau legătura cu doamna asistentă, să vedem exact ce s-a întâmplat în perioada în care a fost internată în cadrul Secției Boli Infecțioase și voi discuta și cu personalul de acolo“, a spus Florin Nițu. La Secția Boli Infecțioase sunt 21 de paturi, toate ocupate de pacienți COVID.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS