7.3 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAdministratieNicoleta Miulescu, secretarul fără casă de la Primăria Craiova

Nicoleta Miulescu, secretarul fără casă de la Primăria Craiova

Secretarul general al municipiului Craiova, Nicoleta Miulescu, trăieşte doar din salarii. E drept că sumele încasate lunar sunt destul de generoase, însă, cu toate acestea, Miulescu nu deţine niciun bun mobil.

Potrivit ultimei declaraţii de avere, secretarul Primăriei Craiova nu are terenuri sau clădiri în proprietate. De asemenea, nu are maşină, bijuterii a căror valoare să depăşească 5.000 de euro, depozite bancare sau plasamente. Are doar venituri din salarii: cel de secretar general al primăriei – 116.809 lei pe an, adică 9.734 de lei pe lună, şi salariul de la Facultatea de Ştiinţe juridice, economice şi administrative din Craiova, din cadrul Universităţii „Spiru Haret“ Bucureşti, unde este conferenţiar universitar.

De aici, Nicoleta Miulescu a încasat anul trecut suma de 32.796 de lei. Ea este conferenţiar universitar şi la Facultatea de Drept din Craiova, unde este plătită cu ora, dar susţine că de aici nu a încasat vreun ban de anul trecut şi până în prezent.

O declaraţie săracă are şi arhitectul-şef al municipiului Craiova, Gabriela Miereanu. Aceasta susţine în document că nu deţine în proprietate terenuri, clădiri, maşini sau alte bunuri. Are, în schimb, un credit de 94.000 de lei contractat în anul 2018 şi scadent în 2023. Miereanu are venituri doar din salariul de la primărie: 105.667 lei pe an, adică 8.805 lei pe lună.

Ovidiu Mischianu, fan BMW X3

Mai bine la capitolul avere pare să stea şeful juriştilor din Primăria Craiova, Ovidiu Mischianu. Director executiv al Direcţiei Juridice, Mischianu deţine un teren intravilan de 23 mp în Craiova (cotă de 1/2), cumpărat împreună cu soţia în 2002, şi un alt teren de 500 mp, tot în Craiova, cumpărat cu soţia în anul 2006. El mai deţine un apartament de 52 mp în Craiova, cumpărat în anul 1995, şi o casă de locuit de 114 mp, tot în Craiova, obţinută prin hotărâre judecătorească împreună cu soţia sa, în anul 2008.

Ovidiu Mischianu pare un fan al maşinilor germane şi adeptul unei singure mărci: BMW. Potrivit declaraţiei sale de avere, şeful juriştilor are în proprietate două autoturisme BMW, ambele marca X3, unul fabricat în 2010, celălalt în 2013. În august 2019, Mischianu a vândut un Volkswagen Jetta, pentru suma de 4.000 de euro.

Ovidiu Mischianu (stânga), șeful juriștilor din Primăria Craiova
Ovidiu Mischianu (stânga), șeful juriștilor din Primăria Craiova

Trecând la conturile şi depozitele bancare, Ovidiu Mischianu deţine două conturi în lei: unul din 2007, cu un sold de 394.493 de lei, şi un altul din 2017, cu un sold de 72.325 de lei. Mai deţine o asigurare pe numele său deschisă în 2010, cu un sold de 10.956 de lei, şi una pe numele fiicei sale, în sumă de 13.620 de lei.

La capitolul venituri, în dreptul lui Mischianu apare doar salariul de la primărie, în sumă anuală de 104.657 lei, adică 8.721 lei/lună. Soţia sa câştigă însă mult mai bine, ca judecătoare la Tribunalul Dolj: 177.689 de lei pe an, adică 14.800 de lei pe lună.

Ce venituri are familia Răducan

Traversând strada la Consiliul Judeţean Dolj, cea mai stufoasă declaraţie de avere pare să-i aparţină Larisei Răducan, directorul executiv al Direcţiei Imagine şi Coordonare Instituţii Subordonate. De fapt, averea este deţinută împreună cu soţul său, Sorin Răducan, fost prefect de Dolj, în prezent director executiv la APIA Dolj.

Familia Răducan deţine un teren intravilan în Craiova (288 mp), moştenit în 2005 de Sorin Răducan în cotă de 1/2, un teren intravilan în Bucureşti de 16,74 mp, cumpărat în 2016, şi două terenuri agricole, ambele moştenite tot de Sorin Răducan, în 2014. Unul de 535.000 mp, la Bârca, şi altul de 650.000 mp, la Segarcea.

Sorin Răducan, fost prefect de Dolj
Sorin Răducan, fost prefect de Dolj

La capitolul clădiri, familia Răducan deţine un apartament de 60 mp în Craiova, dobândit de Sorin Răducan în 2001 (donaţie), un altul de 61 mp în Bucureşti, cumpărat în 2016 de fostul prefect, şi o casă de locuit în Craiova (60 mp), dobândită tot de Sorin Răducan în 2005 prin moştenire (cotă de 1/2). Revenind la Larisa Răducan, ea a trecut în declaraţia de avere un Hyundai Tucson, fabricat în 2018, titular fiind însă soţul său.

De asemenea, ea a menţionat şi două conturi curente în lei deschise în 2013 şi 2014, dar tot de către soţ. Primul are un sold de 14.061 lei, celălalt de 44.996 lei. Tot Sorin Răducan deţine mai multe hârtii de valoare la Trezorerie şi acţiuni la Uzinele Sodice Govora SA, Electroputere Craiova SA, UPET SA Târgovişte şi SCT SA Bucureşti.

Soția are salariul mai mare, soțul are venituri mai multe

Larisa Răducan îşi depăşeşte soţul doar la capitolul venituri din salariu. Ca director executiv în cadrul CJ Dolj, ea a avut anul trecut un venit de 116.496 de lei, adică un salariu lunar de 9.708 lei. În schimb, ca director executiv la APIA Dolj, Sorin Răducan a obţinut în 2019 un venit din salariu de 101.866 lei, adică 8.488 lei/lună.

La Consiliul Județean Dolj a fost lansat, joi, ghidul turistic digital „Discover Dolj“
Larisa Răducan, la lansarea ghidului turistic digital „Discover Dolj“

Soţul şi-a luat însă „revanşa“ din alte surse. A adunat un venit anual de 59.299 lei din trei contracte de arendă, plus 9.000 de lei dobândă la titlurile de stat de la Trezoreria Craiova. Din vânzarea unor acţiuni deţinute la Artrom Slatina, Sorin Răducan a mai încasat anul trecut suma de 736 de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS