11.2 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDoar 70-100 de teste pe zi se pot face în Gorj pentru depistarea COVID

Doar 70-100 de teste pe zi se pot face în Gorj pentru depistarea COVID

Numărul de teste pentru depistarea coronavirusului rămâne limitat la nivelul județului Gorj.

De la începutul pandemiei de coronavirus și până în momentul de față au fost efectuate pentru județul Gorj sub 5.000 de teste. Numărul de teste nu coincide însă cu numărul de persoane testate, având în vedere nevoia de retestare a unora dintre pacienții aflați în spitale.

Numărul de teste realizat până acum este nesemnificativ raportat la o populație de aproximativ 300.000 de persoane. Practic, nu se poate aprecia câți gorjeni sunt infectați cu adevărat și pot infecta la rândul lor alte persoane.

Este de amintit și că nu toate testele au fost realizate la laboratoare din județul Gorj, ci majoritatea la alte laboratoare din țară, respectiv Craiova, București sau Timișoara.

Doar 70 de teste la Laboratorul Spitalului Județean

Potrivit reprezentanților Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu, în cadrul Laboratorului de genetică moleculară din unitatea medicală pot fi efectuate în fiecare zi doar 70 de teste.

Capacitatea de testare este însă mai mare, dat fiind faptul că este un laborator nou. La dispoziția Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu se mai află un aparat de testare de tipul GeneXpert folosit în trecut pentru diagnosticarea TBC, dar adaptat de constructorul american și pentru testarea COVID 19.

„La nivelul Laboratorului de genetică moleculară din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu se pot realiza 70 de teste în fiecare zi. Nu putem face mai multe. Aceasta este capacitatea de testare. Mai avem și acel echipament GeneXpert unde până acum am făcut în total 80 de teste. Aveam cumpărate 300 de kituri de testare și o să mai comandăm. Pentru Laboratorul de genetică moleculară avem disponibile 1.500 de teste. Cumpărăm pe măsură ce se consumă. Nu pot să spun dacă se testează mult sau puțin la nivel de județ. Noi testăm și în funcție de capacitatea zilnică a prelucrării probelor recoltate care ajung la Laborator. Mai folosim și GeneXpert-ul când se impune“, a declarat Dumitru Vienescu, managerul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS