O ofertă a fost acceptată pentru Drumul Expres Târgu Jiu – Craiova și va fi analizată în perioada următoare pentru a se decide dacă i se va da curs.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a acceptat la licitație un singur dosar, după ce au fost solicitate anumite lămuriri. Inițial, trei oferte fuseseră depuse, însă, în final a rămas doar una pentru licitația care vizează selectarea unei companii care să realizeze Studiul de Fezabilitate și Proiectul Tehnic.
De aproape un an se încearcă selectarea unei firme care să treacă la treabă și să realizeze documentațiile respective. Studiul de Fezabilitate și Proiectul Tehnic vor fi executate cu fonduri europene. Bugetul alocat este de aproape 6 milioane de euro.
Potrivit Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, în conformitate cu prevederile contractuale, prestatorul desemnat de Comisia de evaluare va avea obligația să elaboreze studiul de fezabilitate, Proiectul Tehnic de Execuție și Proiectul pentru Autorizarea Executării Lucrărilor de Construire, dar și să acorde asistență tehnică până la obținerea autorizaţiei de construcţie de către Autoritatea Contractantă.
Durata de execuție, redusă de la 25 la 12 luni
După finalizarea contractului, care are o perioadă de derulare redusă de la 25 de luni la 12 luni, se va intra direct în faza licitării documentației pentru construcția Drumului Expres Craiova – Târgu Jiu.
„Traseul actual principal, ce realizează legătura între Craiova și Târgu Jiu, este asigurat de DN6 (E79) Craiova – Filiași – Târgu Jiu, pe tronsonul Filiași – Târgu Jiu un traseu cu câte o bandă de circulație pe sens și cu un trafic foarte ridicat, cu sectoare pe care este atinsă capacitatea de circulație a drumului. Cea mai mare parte a infrastructurii pe acest tronson are o stare tehnică defavorabilă – 60% din traseu este la standard de drum cu o singură bandă de circulație pe sens“, potrivit caietului de sarcini care însoțește licitația.
Potrivit caietului de sarcini, drumul expres ar urma să fie construit cu bani europeni și se va lega atât la drumul expres Craiova – Pitești, cât și la centura Târgu Jiu. Este de precizat că Studiul de fezabiliate și Proiectul Tehnic vor trebui să fie gata până la jumătatea anului viitor și chiar mai repede, dacă va fi selectat un câștigător până luna viitoare.
Este în continuare în deliberări licitația pentru podul de la Lainici, din Defileul Jiului. Nici varianta ocolitoare de la Târgu Jiu nu are încă un câștigător. Lucrările au fost abandonate la sub 50% și a fost nevoie de o nouă licitație