Gata vacanţa la CSO Filiaşi! Gruparea doljeană reia mâine dimineaţă pregătirile pentru sezonul 2020-2021 din Liga 3, unul în care şi-a propus să termine pe podium, gândindu-se chiar şi la promovare. Preşedintele Florin Spânu este nerăbdător să-şi vadă echipa la lucru şi a subliniat că întreaga activitate se va desfăşura conform protocolului sanitar înaintat de FRF.
„Cu toţii suntem nerăbdători să începem activitatea. Mâine (miercuri – n.r.), la ora 10.00, avem programată reunirea la stadionul ‘Orăşenesc’ şi vom susţine o mică şedinţă. Bineînţeles, totul se va derula cu respectarea distanţei sociale şi a protocolului sanitar întocmit de FRF. Astăzi fac ultimele cumpărături legat de combaterea pandemiei acesteia care ne-a schimbat stilul de viaţă. Mai exact caut soluţii de dezinfectat mâinile şi de spălat materialele. Vreau să cumpăr cel puţin un termometru din acesta modern, pentru că nu vrem să riscăm nimic. Sănătatea este pe primul loc! Urmează ca joi şi vineri, tot lotul, staff-ul tehnic şi cel administrativ să efecteze testele de Covid-19“, a declarat conducătorul echipei CSO Filiaşi, pentru GdS.
„Marţi şi miercuri dimineaţă ne vom prezenta la Policlinica pentru Sportivi din Craiova şi vom efectua vizita medicală. Tot marţi vom primi şi o vizită din partea FRF pentru omologarea stadionului. La reunire vom avea în jur de 26-27 de jucători. Pe unii îi ştiţi deja, i-am anunţat zilele trecute, iar alţii sunt veniţi în probe. Ne vom pregăti pe plan local în perioada următoare. Alte detalii legat de pregătire le vom stabili şi le vom anunţa în curând“, a completat Florin Spânu.
Citeşte şi: Liga 2 / Pandurii Târgu Jiu a demarat pregătirile pentru noul sezon