7.3 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraioveancă reţinută pentru contrabandă cu țigări

Craioveancă reţinută pentru contrabandă cu țigări

O femeie de 50 de ani din Craiova a fost reținută pentru 24 de ore de polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dolj pentru contrabandă. În locuința acesteia au fost găsite 5.125 pachete de țigarete fără timbru fiscal românesc.

Potrivit primelor informații oferite de reprezentanții IPJ Dolj, în cursul zilei de ieri, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dolj cu sprijinul unor polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic Dolj au efectuat o percheziție domiciliară, la locuința unei femei de 50 de ani, din Craiova, bănuită de comiterea infracțiunii de contrabandă.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au identificat cantitatea de 5.125 pachete a câte 20 țigarete fără timbru fiscal  românesc.

Întreaga cantitate de țigarete, precum și suma de 3.810 lei au fost indisponibilizate, în vederea continuării cercetărilor.

Având în vedere probatoriul administrat de polițiști, femeia a fost reținută pentru  24 de ore, urmand ca în cursul zilei de astăzi, să fie prezentată instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS