-0.5 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalRestricții pentru camioane pe Valea Oltului

Restricții pentru camioane pe Valea Oltului

Circulația rutieră se va desfășura cu restricții de tonaj, de vineri, 17 iulie, până în 30 septembrie, pe DN 7 – Valea Oltului, în localitatea Câineni, județul Vâlcea, în zona unde s-a surpat o porțiune de drum, iar în prezent se fac lucrări de consolidare, potrivit Mediafax.

Poliția Română a transmis că vor fi instituite restricții de circulație pe DN7, în localitatea Câineni, la km 238+000, din județul Vâlcea.

„Începând de vineri, 17 iulie 2020, și până la 30 septembrie 2020, se interzice circulația vehiculelor rutiere cu masa totală maximă admisă mai mare sau egală cu 7,5 tone, pe DN 7, pe segmentul Râmnicu-Vâlcea – Veștem, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică”, anunță polițiștii.

Se aplică restricțiile de tonaj vinerea, între orele 14.00 – 22.00 și sâmbătă și duminica, între orele 06.00 – 22.00.

Restricțiile se impun pentru execuția lucrărilor aferente obiectivului „Prăbușire zid de sprijin și afectare corp drum”, km.238+000 – km.238+200.

În zona lucrărilor, semnalizarea este asigurată prin semafoare.

Utilizarea traseului cu restricții de către vehiculele cu masa maximă admisă de până la 3,5 tone, este opțională. Pentru aceste vehicule, se poate utiliza varianta ocolitoare: SN 7 Rm.Vâlcea – Brezoi – DN 7AVoineasa – DN 67C TransAlpina – Sebeș sau Tg.Jiu – DN 67 Novaci – DN 67C TransAlpina – Sebeș.

Vehiculele cu masa totală maximă admisă mai mare de 7,5 tone, dar mai mică sau cel mult egală cu 30 tone pot utiliza variantele ocolitoare: Rm.Vâlcea – DN 67 Tg-Jiu – DN 66 Bumbești Jiu – Petroșani – Deva sau Filiași – DN 66 Tg-Jiu – Bumbești Jiu – Petroșani – Deva.

Vehiculele cu masa totală maximă admisă mai mare de 7,5 tone, dar mai mică sau cel mult egală cu 40 tone pot utiliza variantele ocolitoare: Pitești – București – A3 Ploiești – DN 1A – Brașov DN1 – Veștem – Sibiu sau Craiova – DN 6 Dr.Tr.-Severin – Caransebeș – DN 68 Hațeg – Deva.

Variantele ocolitoare sunt valabile și pentru sensul de retur.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS