2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSe suplimentează paturile de terapie intensivă din București

Se suplimentează paturile de terapie intensivă din București

Numărul de paturi de terapie intensivă la Spitalul Universitar de Urgenţă ”Elias” şi la Institutul Naţional de Boli Infecţioase ”Prof. dr. Matei Balş” din Bucureşti va fi suplimentat în perioada următoare, a anunţat, duminică, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

Acesta a declarat într-o conferinţă de presă susţinută la Iaşi că, în acest moment, la nivel naţional există aproape 4.000 de paturi la terapie intensivă, dintre care o jumătate sunt în spitale care tratează pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19.

„La nivel naţional, avem aproape 4.000 de paturi la terapie intensivă. În cele 226 de spitale COVID în faza 1, faza 2 şi suport COVID sunt în jur de 2.000, 1.927 de paturi de terapie intensivă. Sunt anumite judeţe unde avem o supraîncărcare a acestor paturi. Până acum, s-a recurs la acele TIR-uri, acele unităţi mobile de terapie intensivă, unul la Ploieşti, unul la Galaţi, acolo unde am văzut o încărcătură mai mare, dar şi la transferuri de pacienţi în spitale care au paturi goale. În următoarea perioadă, şi la ‘Elias’ şi la ‘Matei Balş’ va fi suplimentat numărul de paturi la terapie intensivă. Noi sperăm ca evoluţia să ne ajute să putem gestiona această situaţie”, a afirmat Nelu Tătaru.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS