6.2 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUE negociază accesul la vaccinul Valneva. Primele 60 de milioane de doze vor merge în Marea Britanie

UE negociază accesul la vaccinul Valneva. Primele 60 de milioane de doze vor merge în Marea Britanie

Uniunea Europeană este în discuții cu compania franceză Valneva pentru furnizarea potențialului său vaccin contra Covid-19, a spus directorul executiv al companiei franceze, Thomas Lingelbach, potrivit Reuters.

Declarația vine după ce, tot luni, Marea Britanie a anunțat că a ajuns la un acord de principiu pentru achiziția a 60 de milioane de doze din vaccinul Valneva, dacă se dovedește sigur, eficient și potrivit.

”Disutăm cu UE”, a spus Lingelbach pentru Reuters, fără a da alte detalii.

Două surse au declarat vineri pentru Reuters că Uniunea negociază achiziția în avans de potențiale vaccinuri anti Covid-19 de la producătorii Moderna, Sanofi și Johnson & Johnson, dar și cu firmele biotech CureVac și BioNTech.

Tot luni, Marea Britanie, care a părăsit UE și nu e parte a schemei blocului comunitar pentru vaccin, și-a asigurat și accesul timpuriu la vaccinul pe care BioNTech îl dezvoltă cu Pfizer.

Șeful Valneva va fi prima la rândul pentru livrarea de vaccinuri dacă acesta va fi bun: ”Ipoteza mea personală de lucru este că primele 60 de milioane (de doze) vor merge în Regatul Unit”.

Valneva intenționează ca testele clinice pentru vaccin să înceapă în noiembrie sau decembrie.

Programul de dezvoltare al vaccinului este mai lent decât la alții, dar el spune că tehnica tradițională a companiei, de folosire a întregului virus, inactivat, s-ar putea dovedi mai eficientă decât abordările mai noi, Mrna, utilizate de BioNTech și Pfizer.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS