6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentOperație premieră în România: Copil de 14 ani salvat de un bebeluş de 10 luni în urma unui transplant

Operație premieră în România: Copil de 14 ani salvat de un bebeluş de 10 luni în urma unui transplant

Un băiat de 14 ani din judeţul Bacău, cu afecţiuni renale grave, va duce o viaţă normală după ce părinţii unui copil în vârstă de 10 luni aflat în moarte cerebrală la un spital din Cluj au fost de acord să doneze organele, operaţia reprezentând o premieră medicală pentru România, deoarece este vorba de cel mai mic donator în moarte cerebrală înregistrat până acum la noi în ţară, relatează Agerpres.

Pentru salvarea băiatului de 14 ani, medicii şi pediatrii de la Spitalul „Dr.C.I.Parhon” din Iaşi au stat, duminică, mai bine de şapte ore în blocul operator.

Conf. univ. dr. Ionuţ Nistor, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Dr.C.I.Parhon” din Iaşi, a declarat că transplantul renal a fost posibil după ce la Cluj o tragedie a făcut ca un bebeluş de 10 luni să devină salvatorul mai multor persoane. După ce bebeluşul a intrat în moarte cerebrală, părinţii au găsit puterea necesară de a trece peste această dramă şi au fost de acord să aducă o rază de speranţă în viaţa altor persoane aflate în suferinţă şi să îi ajute să aibă o şansă la o viaţă mai bună.

„Este o intervenţie deosebită care a avut loc la Spitalul „Dr.C.I Parhon”, o intervenţie de transplant care a avut loc de la copil la copil, donatorul fiind foarte tânăr, de 10 luni. Rinichii acestui copil au fost transplantaţi unui alt copil aflat pe lista de aşteptare de la Spitalul Parhon, în vârstă de 14 ani, care fusese diagnosticat de la 7 ani cu o afecţiune genetică.

Din păcate, această afecţiune a progresat către insuficienţă renală terminală, făcea dializă de trei ori pe săptămână la Spitalul de Pediatrie. În contextul acestei boli renale şi cu alte afecţiuni asociate, din fericire pentru acest copil, dintre cei chemaţi pentru evaluare imunologică a fost cel mai potrivit pentru a face această intervenţie. Ambii rinichi au fost transplantaţi acestui copil. Sperăm ca evoluţia lui să fie favorabilă şi să revină la o viaţă normală alături de familia lui”, a declarat conf.univ.dr Ionuţ Nistor, purtătorul de cuvânt al Spitalului Parhon din Iaşi.

La nici 24 de ore de la efectuarea transplantului renal, Sorina Giosanu, mama copilului care a beneficiat de transplantul renal, se declară a fi fericită.

„Ieri, până am primit vestea că este bine am „clocotit”. Nu e uşor. L-au luat la 05.30 dimineaţa şi până dincolo de prânz a fost în sala de operaţii. A fost foarte greu. Foarte greu”, a spus mama lui Gabriel, copilul care a beneficiat de transplantul renal.

„Să ştiţi că am avut tot timpul speranţa în suflet. Tot timpul am avut speranţa că poate odată şi odată sună telefonul şi pentru noi. A mai sunat de câteva ori, dar nu a fost atunci momentul. O dată am fost chemaţi la Cluj, şi încă de două ori aici, la Iaşi”, a declarat mama copilului beneficiar.

Deşi mama nu şi-a pierdut nicio clipă optimismul, lui Gabriel i-a fost teamă să mai creadă că într-o zi va scăpa de calvarul dializei şi va putea să se joace alături de alţi copii.

„Inima de mamă mi-a dat puterea de a fi optimistă. Dacă eşti mamă, simţi şi simţeam că de data asta va fi. El nu prea credea. Zicea „nu e adevărat, nu sunt eu norocos”, dar de data asta a fost”, povesteşte mama băiatului.

Ea a spus că atunci când fiul său Gabriel avea vârsta de 7 ani a aflat că suferă de o maladie gravă în timpul unui control de rutină care trebuia făcut înainte de începerea primului an de şcoală.

„La 7 ani l-am depistat, după care la 5 luni a intrat direct în dializă, dializă peritoneală. După un an şi jumătate a intrat în hemodializă. De atunci facem naveta de trei ori pe săptămână Bacău – Iaşi. M-am dus să fac analizele pentru a intra în clasa I la şcoală. Erau analize de rutină.

Aşa am descoperit o anemie severă, i s-a făcut o ecografie, s-au găsit chisturi. Acum a terminat clasa a VIII-a, l-am înscris chiar vineri la liceu. În zilele de marţi şi joi nu mergea la şcoală. Recupera cât putea. Nu a fost chiar atât de bine, dar a dat şi examenul de capacitate, a ţinut pasul cu ceilalţi cât s-a putut”, a spus mama adolescentului.

Vestea că fiul ei este compatibil şi poate intra în sala de operaţie i-a adus femeii bucurie, dar şi tristeţe.

„Nu pot să vă spun dacă m-am bucurat sau m-am întristat, mai ales că donatorul era un bebeluş. Eram tot timpul conştientă că pentru sănătatea copilului meu cineva trebuie să moară, dar nu mă aşteptam să fie un bebeluş cel care îi va da o nouă viaţă copilului meu. Eram bucuroasă pentru copilul meu, dar în acelaşi timp eram necăjită că o mamă plânge după un copil. Le mulţumesc din suflet părinţilor.

N-am cuvinte. Din suflet le mulţumesc pentru decizia luată. Sper ca Dumnezeu să-i binecuvânteze cu un alt copil. La fel ca băiatul meu sunt mulţi copii care suferă. Poate vor avea şi ei vreo şansă cum a avut al meu, să fie bine, să aibă o viaţă normală, să scape de toate înţepăturile şi multe alte lucruri care mai sunt. Nu e uşor să fii înţepat, să nu ai voie să bei câtă apă vrei, să nu ai voie să mănânci o felie de pepene, să fii tot timpul stresat cu gândul că merg la dializă şi îmi va fi rău”, a povestit mama lui Gabriel.

Acum, după o perioadă de recuperare, băiatul îşi va putea îndeplini visul de a ieşi afară să joace fotbal alături de alţi copii.

„El visa să se facă fotbalist, să joace fotbal. Din cauza bolii a avut o perioadă în care nu a mers. L-au lăsat picioarele. Îl duceam în braţe la baie, îl duceam în braţe la ambulanţă, de acolo în sala de dializă. Acum merge foarte bine, merge cu bicicleta, dar vrea să fie şi el sănătos ca toţi ceilalţi copii, să joace fotbal, să meargă normal, să meargă la şcoală, să nu mai piardă lecţiile, să se mişte, să fie un copil normal. Mereu mă întreba „eu de ce nu am fost un copil normal ca toţi ceilalţi, ca şi colegii mei să merg la şcoală?” Am avut noroc că e un copil foarte luptător şi foarte, foarte curajos”, a spus mama lui Gabriel.

Transplantul renal făcut la Spitalul „Dr.C.I.Parhon” din Iaşi nu este prima intervenţie medicală de acest fel.

„Au mai fost intervenţii de transplant de la donator copil la un alt copil aflat pe lista de aşteptare. Sunt trei intervenţii efectuate, aceasta fiind cea de-a patra făcută la Spitalul Parhon. Sunt intervenţii dificile pentru că necesită încă o echipă de transplant lărgită, ajutorul colegilor de la terapie intensivă cu specializare pe pediatrie şi chirurgie pediatrică. Toată această echipă a fost convocată şi a participat la intervenţia de duminică.

Mulţumim colegilor din Cluj care au participat la recoltare şi care ne-au facilitat transportarea acestui rinichi. Nu în ultimul rând, şi cel mai important, este mulţumirea noastră şi profundă pentru familia care a făcut acest gest. Este un gest pe care nu-l putem compara cu niciun alt gest făcut pe lumea aceasta”, a spus conf. univ. dr Ionuţ Nistor, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Dr.C.I.Parhon” din Iaşi.

Medicii de la Spitalul „Dr.C.I.Parhon” spun că transplantul a fost făcut cu ajutorul celui mai mic copil aflat în moarte cerebrală din România de până acum.

„Copilul de 10 luni este cel mai mic donator aflat în moarte cerebrală de la care s-au recoltat organe până acum în România. Suntem recunoscători familiei care trecând printr-o tragedie, o nenorocire atât de mare, au avut puterea să accepte să doneze organele copilului decedat. Fiind un donator foarte mic, presupune nişte dificultăţi din punct de vedere tehnic, atât din punct de vedere al tehnicilor vasculare, cât şi a tehnicilor urologice.

Bineînţeles că şi recoltarea organelor este foarte dificilă la un asemenea donator. Le mulţumesc în mod deosebit colegilor de la Cluj care ne-au ajutat cu recoltarea rinichilor de la acest copil şi în felul ăsta nu a trebuit să mai mergem noi până acolo. Din punct de vedere tehnic, lucrurile au decurs normal, nu a fost nicio problemă tehnică, doar e o complexitate mai mare şi o anumită delicateţe care e necesară a gesturilor chirurgicale, pentru că structurile sunt foarte mici şi presupun o dificultate mai mare decât la un adult sau la un copil mai mare”, a declarat dr. Corneliu Moroşanu, unul din membrii echipei care a efectuat transplantul renal de la un copil de 10 luni aflat în moarte cerebrală la un altul de 14 ani.

Intervenţia chirurgicală a durat mai bine de cinci ore

Medicul a spus că intervenţia chirurgicală a durat mai bine de cinci ore, timp în care au fost transplantaţi ambii rinichi cu tot cu aortă, cu vena cavă, şi tot ansamblul deoarece pentru a trata o afecţiune renală polichistică mai veche a fost nevoie să se facă în urmă cu mai mulţi ani o nefrectomie, iar rinichiul stâng a fost extirpat pentru că era şi el afectat.

„În astfel de cazuri există posibilitatea ca aceşti doi rinichi să îi asigure funcţia. Sperăm ca aceşti rinichi să mai crească, pentru că ei au potenţial de creştere.


Intervenţia cu tot a durat din punct de vedere chirurgical cred că vreo cinci ore, a presupus şi o nefrectomie la primitor, pentru că avea un rinichi foarte mare care a trebuit scos şi s-a făcut loc pentru cei doi pe care i-am transplantat, un rinichi cu probleme şi cu risc de infecţie. A fost o nefrectomie asociată cu un transplant, să zicem, a ambilor rinichi în bloc. Noi am mai transplantat copii, nu e primul copil pe care l-am transplantat, am transplantat şi mai mici, chiar de patru ani şi ceva, dar aici particularitatea a fost că au fost transplantaţi ambii în bloc, ca să putem avea o funcţie renală, să se poată susţine funcţia renală la copilul care are 14 ani, dar care din punct de vedere staturo-ponderal e aşa, cam la nivelul unui copil de 7 – 8 ani”, a explicat dr. Corneliu Moroşanu.

Post operator, băiatul care a beneficiat de transplantul renal se simte bine, evoluţia stării lui de sănătate fiind una pozitivă.

„Copilul este bine, urinează, sperăm să fie evoluţia foarte bună în continuare şi cei doi rinichi să reuşească să asigure o funcţie renală normală”, a mai spus dr Moroşanu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS