2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateWizz Air suspendă zborurile spre Austria, Suedia, Portugalia, Israel şi Emiratele Arabe Unite

Wizz Air suspendă zborurile spre Austria, Suedia, Portugalia, Israel şi Emiratele Arabe Unite

Wizz Air a anunțat că suspendă toate rutele dintre România şi Suedia, Portugalia, Israel şi Emiratele Arabe Unite până pe 31 iulie inclusiv, din cauza restricţiilor de călătorie impuse de autorităţile române.

Totodată, din cauza restricţiilor introduse de autorităţile austriece, zborurile dintre România şi Austria sunt suspendate până la aceeaşi dată, precizează sursa citată.

„Pasagerii cu rezervări afectate de suspendarea zborurilor vor fi informaţi automat prin e-mail dacă au rezervat direct pe wizzair.com sau prin aplicaţia pentru mobil. Clienţii vor primi automat în contul de client WIZZ 120% din valoarea achitată pentru călătorie, sumă care poate fi folosită în următoarele 24 de luni pentru achiziţia de produse şi servicii Wizz Air. Pasagerii pot alege rambursarea banilor – care va dura mai mult – şi vor fi informaţi despre paşii necesari pentru un transfer bancar sau transferul către un card bancar printr-un e-mail separat. În acest caz, clienţii vor putea primi doar 100% din suma achitată iniţial. Pasagerii care şi-au făcut rezervările prin intermediul agenţiilor de turism – inclusiv agenţiile de turism online – trebuie să ia legătura cu agenţia de unde şi-au cumpărat biletele”, se arată în comunicatul Wizz Air.

Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est, operează o flotă de 124 de aeronave Airbus A320 şi A321. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS