FCSB s-a impus cu 1-0 în finala susținută în această seară, în dauna lui Sepsi și a câștigat din nou Cupa României după o pauză de 5 ani. Unicul gol al meciului a fost reușit de Dennis Man, în minutul 65.
Sepsi: Niczuly –Dimitrov (’75, Diaz), Bouhenna, Tincu, Ștefan – Deaconu, Vașvari, Achahbar (’83, Celea) – Carnat (’46, L. Fulop), Karanovic (’46, Safranko), Ștefănescu (’75, Csiszer). Antrenor: Leo Grozavu.
FCSB: Vlad – Crețu, I. Cristea, Miron, Panțîru (’90, Pantea) – Olaru (’46, Moruțan), Ov. Popescu, Vînă (’46, Ad. Petre) – Man, Fl. Tănase, Fl. Coman (’90+3, Perianu). Antrenor: Anton Petrea.
Cartonaș roșu: Bouhenna (’79).
A arbitrat: Sebastian Colțescu.
În urma acestui succes, FCSB și-a asigurat prezența în Liga Europa și a facilitat și participarea echipei FC Botoșani.
Înaintea fluierului de start a fost ținut un minut de reculegere în memoria tuturor românilor care și-au pierdut viața de la începutul pandemiei, dar și în memoria fostului președinte CCA, Dan Petrescu.
Momentul a fost urmat de aplauze pentru toți eroii din linia întâi, cărora le-a fost dedicat și un banner: „FINALA CUPEI se joacă azi pentru voi. În pandemie și totdeauna, EROI!“.
Citește și: Justin Ştefan exclude varianta suspendării Ligii 1 din cauza cazurilor de coronavirus