2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateSJU Craiova, în pericol! Riscă să devină focar de COVID-19

SJU Craiova, în pericol! Riscă să devină focar de COVID-19

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Craiova riscă să devină focar de COVID-19. Un medic rezident din cadrul Clinicii de Ortopedie şi Traumatologie a fost depistat pozitiv cu noul coronavirus. Testul care a confirmat infecţia a fost făcut vinerea trecută, iar rezultatul a venit sâmbătă. Medicul a fost imediat internat la Spitalul de Boli Infecţioase, dar toată săptămâna trecută s-a aflat la serviciu, intrând în contact direct cu colegii şi pacienţii. 

Alertă la SJU Craiova. Un caz de COVID-19 depistat la Spitalul Judeţean de Urgenţă riscă să devină o bombă cu ceas pentru cea mai mare unitate sanitară din Oltenia. Un medic rezident a fost testat pozitiv cu noul coronavirus, iar situaţia ar putea „exploda“, transformând spitalul într-un focar de COVID-19. Asta pentru că, până la confirmarea infectării, medicul a lucrat cot la cot cu colegii săi toată săptămâna trecută.

Acum se va putea vedea dacă în spital au fost respectate regulile de protecţie împotriva noului coronavirus. Reprezentanţii DSP Dolj şi conducerea SJU Craiova susţin că în spital se iau toate măsurile de precauţie. Unii medici spun, sub protecţia anonimatului, că lucrurile nu ar sta chiar aşa. Dacă aceştia din urmă au dreptate, SJU chiar riscă să devină focar de COVID-19. Cum s-a ajuns în această situaţie? De la un simplu pacient internat la Clinica de Ortopedie şi Traumatologie. 

„La Ortopedie nu prea se respectă distanţarea“

Totul a pornit în urmă cu două săptămâni, de la o pacientă tratată în clinică şi confirmată ulterior cu COVID-19. „Femeia a fost tratată de un medic rezident, care, de la bun început, a considerat-o suspectă de coronavirus. Aşa se procedează, de regulă, în spital, fiecare pacient îl consideri suspect. În fine, pacienta a fost verificată, dusă într-un salon special, iar apoi tratată. I s-a făcut şi testul de coronavirus, care, ulterior, a ieşit pozitiv“, susţin sursele GdS.

Acestea au mai menţionat că medicul rezident, la aflarea veştii, ar fi vrut să se autoizoleze, dar că în săptămâna care a urmat a venit la serviciu (de luni, 20 iulie). Rezidentul a fost confirmat pozitiv sâmbătă, 25 iulie, după ce vineri făcuse testul Real Time PCR pentru diagnosticarea COVID-19. Lucru confirmat de medici din secţie, de şeful Clinici şi de către conducerea spitalului.

Versiunile sunt însă puţin diferite. Medici din cadrul clinicii susţin că la Ortopedie „nu prea se respectă distanţarea“.

„Am aflat de acest caz, sper să nu ne trezim cu vreun focar de coronavirus pe aici. Pot să vă spun că la Ortopedie nu prea se respectă distanţarea. Raportul de gardă se face la fel ca şi înainte de pandemie, adică toţi medicii intră în aceeaşi încăpere şi stau acolo chiar şi trei sferturi de oră. Normal ar trebui ca raportările să se facă pe rând. Să respectăm cu toţii regulile stabilite prin lege. Medicul rezident a intrat în contact cu mai multe persoane, iar în primul rând cu colegii săi. Au mai fost şi examenele de primariat în această perioadă şi vă daţi seama cu câte persoane s-a putut intra în contact“, a spus un medic, sub protecţia anonimatului. 

SJU Craiova, focar de COVID-19? Dan Grecu, şeful Clinicii de Ortopedie: Cine trebuie să mă întrebe, mă întreabă

GdS a luat legătura cu şeful Clinicii de Ortopedie şi Traumatologie din cadrul SJU, Dan Grecu, pentru a afla ce măsuri s-au luat după ce medicul rezident depistat cu coronavirus a lucrat toată săptămâna trecută în clinică. „În ce calitate îmi puneţi aceste întrebări?“, a fost prima reacţie a şefului de clinică.

„Am aplicat toate măsurile care se aplică. Cine trebuie să mă întrebe, mă întreabă. Am urmat procedura. Medicul respectiv a fost negativ la primul test şi apoi pozitiv la următorul. Şi cu asta am încheiat. La revedere!“, a spus Dan Grecu. 

Prof. univ. dr. Dan Grecu, şeful Clinicii de Ortopedie şi Traumatologie din cadrul SJU Craiova
Prof. univ. dr. Dan Grecu, şeful Clinicii de Ortopedie şi Traumatologie din cadrul SJU Craiova

Un alt medic din cadrul clinicii susţine că primul test făcut rezidentului a fost din sânge (IGG). Acesta a ieşit, într-adevăr, negativ, dar nu ar fi concludent pentru infecţia cu noul coronavirus. „Nu au fost două teste de coronavirus. Joi dimineaţă (23 iulie – n.r.) i-a fost făcut un test din sânge, care a fost negativ. Spre finalul zilei, medicul a început să aibă simptome specifice infecţiei cu COVID-19, aşa că vineri dimineaţa a făcut testul Real Time PCR pentru diagnosticarea COVID-19, iar sâmbătă a fost confirmat pozitiv. Suntem mai mulţi contacţi în clinică“, a povestit medicul, sub protecţia anonimatului. 

SJU Craiova, focar de COVID-19? Ce spune DSP Dolj

Contactat de GdS, purtătorul de cuvânt al DSP Dolj, Ştefan Popescu, susţine că „dacă au fost respectate toate normele de protecţie împotriva infectării cu COVID-19, nu ar trebui să existe şi alte cazuri de coronavirus în clinică“.

„Ancheta epidemiologică o face spitalul, prin departamentul de specialitate. Dacă sunt mai mult de trei cazuri confirmate intervenim şi cu specialiştii noştri. Însă medicii sunt obligaţi să se protejeze, să respecte regulile, iar în această situaţie nu ar trebui să mai apară cazuri“, a spus oficialul DSP Dolj. 

Ce spune conducerea SJU Craiova

Managerul SJU Craiova, Laurenţiu Ivanovici, spune că medicii sunt obligaţi să trateze fiecare pacient ca pe un posibil suspect de coronavirus şi că trebuie să poarte permanent echipamentul de protecţie. În plus, medicii din spital nu ar trebui să intre în contact direct unii cu alţii.

„Chiar şi astăzi (ieri – n.r.), directorul medical a mers în fiecare secţie pentru a le transmite şefilor de secţie că este obligatoriu să se respecte regulile de distanţare socială şi de protecţie împotriva coronavirusului. În ceea ce priveşte cazul medicului rezident depistat pozitiv la testul COVID-19, ancheta epidemiologică este în curs şi sunt în procedură de testare toţi contacţii direcţi şi apropiaţi ai medicului respectiv. De asemenea, colegii cu care acesta a intrat în contact sunt în carantină la domiciliu“, a precizat Laurenţiu Ivanovici.

Laurențiu Ivanovici, noul manager al Spitalului Județean de Urgență Craiova
Laurențiu Ivanovici, managerul Spitalului Județean de Urgență Craiova

Managerul SJU a mai menţionat că medicul rezident infectat este internat chiar de sâmbătă la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş“. „Dacă regulile de protecţie sunt respectate, nu ar trebui să apară cazuri de transmitere a virusului de la pacient la medic şi invers“, a conchis Laurenţiu Ivanovici. Rămâne de văzut cât de bine au fost respectate aceste reguli în perioada următoare, în funcţie de cazurile de infectare cu noul coronavirus care ar mai putea apărea la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova. 

1.104 noi cazuri de coronavirus, raportate luni

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, ieri, că în ultimele 24 de ore au fost depistate 1.104 noi cazuri de coronavirus în România, din 7.574 de teste. O uşoară scădere faţă de zilele trecute. În schimb, rata infectărilor este îngrijorătoare. Practic, a fost depistat pozitiv unul din șapte români testați. Dintre cele 7.574 de teste efectuate în ultimele 24 de ore, 4.877 au fost realizate în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 2.697 la cerere.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 6.876, din care 353 sunt al Terapie Intensivă. Până ieri, pe teritoriul României au fost confirmate 45.902 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 25.794 de pacienți au fost declarați vindecaţi, în timp ce 3.440 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

2.206 persoane diagnosticate cu COVID-19 au decedat, dintre care 19 în ultimele 24 de ore. Este vorba de 11 bărbaţi şi 8 femei, internați în spitalele din Bacău, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Galați, Iași, Maramureș, Mehedinți, Prahova şi Sibiu. 

SJU Craiova, focar de COVID-19? Uluitor! 31 de teste pozitive din 53 de probe recoltate în Dolj

Situaţia epidemiologică de ieri, de la nivelul judeţului Dolj, a arătat alarmant. Potrivit datelor prezentate de Prefectura Dolj, din 53 de probe recoltate cu o zi înainte, 31 au ieşit pozitive. Adică, din 53 de persoane, 31 au fost depistate cu noul coronavirus, un procent uluitor de 58,5%.

Până ieri, în Dolj au fost efectuate 22.549 de teste, 625 ieşind pozitive. 401 persoane s-au vindecat, iar 163 sunt încă internate la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş“ din Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS