2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportMarian Drăgulescu: Sper ca gimnastica românească să revină acolo unde îi este locul

Marian Drăgulescu: Sper ca gimnastica românească să revină acolo unde îi este locul

Gimnastul Marian Drăgulescu, prezent, luni, la alegerile pentru preşedinţia Federaţiei Române de Gimnastică, a declarat că speră ca noua conducere, reprezentată de Carmencita Constantin, să readucă gimnastica românească în vârful ierarhiei internaţionale.

„Sper ca noua conducere să readucă gimnastica românească acolo unde îi este locul la nivel internaţional. Sper să se reorganizeze şi să ne recâştigăm locul pe podium la marile competiţii”, a spus Drăgulescu.

Marian afost întrebat dacă intenționează ca pe viitor să candideze pentru funcția de președinte al FRG.

„Mai e până atunci, eu mă concentrez pe pregătirea pentru Jocurile Olimpice, pe Campionatele Europene din decembrie… Deocamdată la asta mă gândesc. Cât timp fac sport de performanţă vreau să îl fac la cel mai înalt nivel. După aceea voi vedea şi eu cum pot să ajut gimnastica românească. Sunt în acest fenomen de la 7 ani şi mi-aş dori să rămân aici şi să pun umărul”, a adăugat gimnastul.

Ioan Suciu, important pentru gimnastica românească

Drăgulescu susţine că fostul său coleg şi antrenor Ioan Suciu ar trebui să ajute în continuare gimnastica, deşi a pierdut alegerile de luni.

„Sper ca Ioan Suciu să rămână în continuare alături de gimnastică. Are cunoştinţe, este de atâţia ani în gimnastică… acum prea puţin contează cine e la cârma federaţiei atâta timp cât toţi trebuie să contribuim așa cum se poate. Cum spunea şi doamna preşedintă, e nevoie de toată lumea pentru a schimba ceva. Cu un singur om nu se poate, este nevoie de o echipă”, a punctat Marian Drăgulescu.

Citește și: Gimnastică / Carmencita Constantin: FRG are nevoie de modificări

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS