2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentCopil de 9 luni, ucis într-un accident rutier

Copil de 9 luni, ucis într-un accident rutier

Un copil de numai 9 luni şi-a pierdut viaţa în urma unui accident produs de tatăl său, care conducea un autoturism pe DJ 644. Mama copilului şi un alt minor, de 12 ani, au fost răniţi în urma accidentului. Accidentul a avut loc ieri, în apropierea localităţii Bobiceşti, Olt.

După primele cercetări, oamenii legii au stabilit că şoferul responsabil pentru producerea accidentului nu a acordat prioritate unui autoturism care circula pe DN 65.

„Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că un conducător auto, în vârstă de 46 de ani, din județul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 644, în afara localității Bobicesti, la intersecția cu Drumul Național 65 nu ar fi respectat semnificația indicatorului Oprire și nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism condus regulamentar de un bărbat, de 22 de ani, din municipiul Slatina, intrând în coliziune cu acesta. Două persoane au necesitat îngrijiri medicale, iar un minor de 9 luni și-a pierdut viața”, au precizat reprezentanţii IPJ Olt.

Minorul care a decedat se afla în autoturismul condus de tatăl său, bărbatul de 46 de ani. Au fost răniţi şi mama copilului şi un alt copil al aceseia, în vârstă de 12 ani.

Poliţiştii au mai explicat că cei doi conducători auto nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice. A fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS