2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaInternationalMii de manifestanți au blocat Sofia și cer demisia premierului bulgar

Mii de manifestanți au blocat Sofia și cer demisia premierului bulgar

-

Cea de-a 22-a zi consecutivă de proteste împotriva guvernului bulgar a început joi dimineaţă cu instalarea de corturi de campanie în două intersecţii importante ale capitalei Sofia, ceea ce a condus la blocarea traficului, relatează agenţia EFE.

Protestele împotriva corupţiei şi guvernului condus de Boris Borisov s-au desfăşurat până în prezent mai ales seara şi noaptea, iar la ultima demonstraţie, încheiată joi dimineaţa, au participat între 25.000 de 40.000 de persoane, conform diverselor mass-media locale.

Şeful poliţiei din Sofia, Gheorghi Hadziev, a avertizat joi asupra unor dificultăţi serioase de deplasare din cauza blocării traficului în centrul oraşului şi a cerut populaţiei, mai ales şoferilor, să dea dovadă de calm şi răbdare, inclusiv pentru evitarea unor posibile incidente cu protestatarii.

Un mic grup de manifestanţi a instalat circa zece corturi de campanie pe Podul Vulturilor, alte opt fiind montate de-a lungul bulevardului Ţarul Osvoboditel până la sediul preşedinţiei.

Manifestanții cer și demisia procurorului general Ivan Gheşev

Blocarea traficului în capitală face parte din noua strategie a manifestanţilor, care prin instalarea de corturi încearcă să arate că sunt hotărâţi să rămână în stradă până la demisia premierului Borisov. Ei cer de asemenea demisia procurorului general Ivan Gheşev, pe care-l acuză de corupţie şi legături cu mafia şi oligarhia economică.

”Trăim într-o oligarhie în care nu există un echilibru al puterilor. Oligarhii controlează toate instituţiile şi noi, cetăţenii, suntem pur şi simplu spectatori fără o participare la procesele politice ale ţării”, spune un activist, Atanas Şarkov, care susţine că manifestanţii nu ar avea ambiţii politice proprii, nici planuri pentru a-şi crea vreun partid, ei doar resping corupta clasă politică.

Premierul de dreapta Boiko Borisov a refuzat să demisioneze şi a încercat, fără succes, să tempereze protestele prin remanierea miniştrilor economiei, de interne şi de finanţe, toţi membri ai partidului său de guvernământ GERB. El susţine că în spatele manifestaţiilor se află Partidul Socialist, principala formaţiune de opoziţie, şi l-a acuzat de asemenea pe preşedintele ţării, Rumen Radev, cu care se află într-o relaţie de rivalitate pentru putere, că incită la proteste şi că s-ar pregăti să-şi instaleze propriul guvern.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Costel Gâlcă și Ștefan Baiaram au prefațat meciul UTA...

UTA Arad și Universitatea Craiova se întâlnesc luni, de...

ȘTIRI GdS