6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: 267 de societăți verificate de oamenii legii

Gorj: 267 de societăți verificate de oamenii legii

124 polițiști, 29 jandarmi, 28 polițiști locali, precum și câte 2 lucrători din cadrul A.N.P.C. Gorj, A. N.S.V.A. Gorj și 3 angajați ai D.S.P. Gorj, au acționat în zone aglomerate, unităţi de alimentaţie publică şi zonele adiacente acestora, terase și mijloace de transport în comun.

În cadrul acțiunilor au fost verificate 267 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate, precum alte 14 zone de interes, pe raza întregului județ.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 110 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 60.000 de lei, din care 48 de sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, în valoare totala de 7.500 de lei.

Alte 62 de sancțiuni au fost aplicate pentru abateri la alte acte normative, respectiv OUG 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, Legea nr. 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și Legea nr. 12/1990,privind protejarea populației împotriva unor activități de producţie, comerț sau prestări de servicii ilicite.

Forţele de ordine vor desfăşura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă.

De asemenea, în cursul zilei de ieri echipe mixte formate din polițiști, jandarmi, polițiști locali și lucrători ISU, au desfășurat acțiuni de informare a cetățenilor cu privire la măsurile impuse, pe raza întregului județ, privind obligativitatea purtării măștii de protecție și păstrarea distanțării pentru toate persoanele prezente, în următoarele spații publice: piețe, parcare piețe, stații mijloace de transport în comun, zone de promenadă-zona centru și parcurile din Municipiul Târgu Jiu și orașele/comunele din județul Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS