-0.5 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentA fost târâtă cu mașina de bărbatul care-i furase telefonul

A fost târâtă cu mașina de bărbatul care-i furase telefonul

Mai multe percheziții ale polițiștilor de la Secția 4 București au avut loc marți în județul Argeș, într-un dosar de tâlhărie. Un argeșean s-a prefăcut că vrea să cumpere un telefon mobil de la o bucureșteancă, i l-a luat, după care a târât după el femeia agățată de portiera mașinii.

Poliția Capitalei a anunțat că o femeie de 55 de ani a reclamat că a fost sunată de un bărbat, interesat să cumpere telefonul mobil pe care aceasta îl vindea pe un site de profil.

Cei doi s-au întâlnit pe stradă, iar bărbatul a luat telefonul și, sub pretextul că îl va plăti, a urcat în mașină și a plecat.

Femeia a încercat să îl oprească și s-a agățat de portieră, fiind târâtă câțiva metri.

Polițiștii au constatat că plăcuțele de înmatriculare ale autoturismului proveneau de la o altă mașină, fiind reclamate ca furate.

Ancheta a stabilit că bărbatul căutat are 27 de ani și este din județul Argeș, iar în urma perchezițiilor a fost găsit telefonul mobil.

Bărbatul este cercetat de polițiștii Secției 4 Poliție și procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS