5.5 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinSchimbarea la Față a Domnului, semnificații

Schimbarea la Față a Domnului, semnificații

Schimbarea la față a Domnului este prăznuită de creștini în fiecare an, pe data de 6 august și are ca semnificaţie momentul în care apostolii Mântuitorului, aflaţi pe muntele Tabor, s-au convins că acesta nu este doar un prooroc al lui Dumnezeu, ci Fiul Său.

Sărbătoarea Shimbării la Faţă a Domnului datează de la începutul sec. al IV-lea, când Sfânta Împărateasa Elena zideşte o biserică pe Muntele Tabor. Această sărbătoare începe să fie menţionată în documente din prima jumătate a secolului al V lea.

În Apus, sărbătoarea Schimbării la Fata s-a generalizat mai târziu, prin hotărârea luată de papa Calist III ca mulţumire pentru biruinţa creştinilor asupra turcilor la Belgrad, în anul 1456, potrivit crestinortodox.ro.

Tradiții și superstiții

Schimbarea la față a Domnului. Există obiceiul ca în această zi să se facă pomenire generală a celor trecuţi la cele veşnice (Biserica Rusă). În unele zone, de sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului se aduc la biserică struguri, care se împart credincioşilor.

În această zi nu e bine să te cerți cu nimeni și nici să fii certat de cineva, că așa vei fi tot anul, până la următoarea sărbătoare. Fetele sunt sfătuite să nu se pieptene în această zi, pentru că nu le mai crește părul. În această zi se interzice scăldatul, pentru că apele fiind de acum tot mai reci, crește riscul îmbolnăvirilor.

Schimbarea la faţă constituie, de asemenea, un moment important în calendarul viticol: în această zi nu se lucrează și la biserică se duc poame din nouă recoltă, se binecuvântează și se împart.

Tradiția spune că nu se spală în această zi deoarece o să fiţi năpădiţi de ploşniţe şi păduchi. Femeile însărcinate, dacă vor posti în această zi, vor avea parte de o naştere uşoară şi de copii sănătoşi.Este bine de evitat călătoriile deoarece se spune că vă veţi rătăci. Pentru spor şi sănătate, în această zi se duc la biserică ofrande, în special struguri, care se sfinţesc şi se împart în memoria rudelor decedate.

Tot în această zi este și dezlegare la pește, fiind în postul Sfintei Marii.

Rugăciunea care se rostește astăzi

Bătrânii spun că există o rugăciune către Isus care îndeplinește cele mai arzătoare dorințe și totodată, aduce alinare sufletească.

Această rugăciune trebuie rostită în genunchi, cu o lumânare aprinsă. Creștinii trebuie să aibă credință în Dumnezeu și speranță în suflet, numai așa dorințele lor vor ajunge să se îndeplinească.

”Doamne Iisuse Hristoase, mă rog Ție în această zi de mare sărbătoare. Tu, care Te-ai Schimbat la Față în prezența ucenicilor Tăi : Petru , Iacov și Ioan, aleși de Tine să te însoțească pe Muntele Tabor, și Le-ai arătat lor ca slava Ta se poate revărsa ca un mir asupra lumii, care să ne binecuvânteze viața de fiecare zi. La ceas de mare sărbatoare te rog, Doamne Iisuse, Tu care ești cu adevărat Raza tatălui Tău, trimite asupra mea o rază din strălucitoarea Ta lumină ca ea sa mă calauzeasca în clipele de supărare, când grijile mă sufocă, când nu mai am spor în munca mea, când dușmanii mă pândesc sau când boala mă învăluie fără să știu.

Schimbarea Ta la Față să mă ajute și pe mine, păcătosul, să găsesc drumul luminos de care am atâta nevoie, iar sufletul meu împietrit de necazuri să se elibereze de supărare și de spaima că viața mea va fi în continuare un coșmar. Ajută-mă Doamne Hristoase să mi se împlinească și marea mea dorință ….Ajută-mă în acest moment de cumpănă din viața mea și arată-mi drumul care să-mi schimbe cursul vieții, să nu mai am parte de întuneric, de pagubă, de boală și de răzbunarea dușmanilor adunați în jurul meu ca într-o șerpărie”. Amin.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS