O femeie, din Alba, este cercetată de polițiștii gorjeni pentru conducere fără permis aut și fals privind identitatea. Potrivit IPJ Gorj, șoferița, de 31 de ani, din municipiul Sebeș, județul Alba, a fost depistată în timp ce conducea un autoturism pe strada Barajelor, din municipiul Târgu Jiu, fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
Totodată, cu ocazia de verificărilor efectuate, conducătoarea auto nu a prezentat niciun document de identitate şi a declarat o identitate ce aparţine unei persoane care deține permis de conducere valabil.
S-a întocmit un dosar penal, polițiștii continuând cercetările pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană care nu posedă permis de conducere și fals privind identitatea.