1.8 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentTrimis în judecată pentru trafic de influenţă

Trimis în judecată pentru trafic de influenţă

Un bărbat a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de trafic de influenţă, după ce ar fi primit de la un om de afaceri 150.000 de euro, promiţând că va interveni pe lângă primarul unei localităţi pentru ca firma afaceristului să câştige o licitaţie.

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia pentru combaterea infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui inculpat, persoană fizică fără calitate specială, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Ar fi primit 150.000 de euro

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că bărbatul ar fi pretins unui om de afaceri o sumă de bani neprecizată, reprezentând 10% dintr-un contract de achiziţii ce urma să fie atribuit prin licitaţie internaţională organizată de o primărie de municipiu din zona de frontieră şi, ulterior, ar fi primit suma de 150.000 euro.

„Banii ar fi fost pretinşi şi primiţi în schimbul presupusei influenţe pe care inculpatul, persoană fără calitate specială, ar fi promis că o va exercita asupra primarului şi a unor funcţionari publici din primărie, astfel încât societatea omului de afaceri să fie favorizată la licitaţie prin introducerea unor condiţii restrictive în documentaţia de atribuire, care i-ar fi dezavantajat pe competitori, iar, ulterior, în derularea contractului, să fie aprobată documentaţia de care depindea efectuarea plăţilor sumelor facturate către primărie”, notează anchetatorii.

Pretinderea şi primirea banilor, spun procurorii, ar fi avut loc în perioada 26 februarie 2013 – 16 aprilie 2015, în contextul achiziţiei de echipamente şi bunuri IT necesare unui proiect având ca scop gestionarea situaţiilor de urgenţă în zona de frontieră, pentru implementarea Programului IPA de cooperare transfrontalieră România-Serbia.

DNA informează că, pentru garantarea confiscării speciale a sumei de bani care face obiectul interacţiunii de trafic de influenţă, în cauză s-a dispus sechestru asigurător asupra a două terenuri aparţinând bărbatului.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS