7.3 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljOvidiu Flori nu mai poate candida la Primăria Ișalnița

Ovidiu Flori nu mai poate candida la Primăria Ișalnița

Tribunalul Dolj a respins, miercuri, 12 august, apelul formulat de PSD Dolj împotriva deciziei Judecătoriei Craiova care a admis contestaţia depusă de PNL Dolj şi a respins dosarul de candidatură al lui Flori Ovidiu Aurelian la funcţia de primar al comunei Işalniţa, din partea PSD. 

Aşadar, instanţa de judecată a decis definitiv că Flori Ovidiu Aurelian nu mai poate candida.

“PNL Dolj somează public organizaţia PSD Dolj să respecte legea şi regulile democraţiei şi să nu mai încerce să-şi inducă în eroare propriul electorat.

Reamintim că această candidatură propusă de PSD, pentru primăriile din Dolj, nu este singulară, iar PNL Dolj a pregătit mai multe contestaţii împotriva unor persoane declarate incompatibile prin decizii de instanţă definitive şi care doresc să acceadă din nou în funcţii publice.

O astfel de situaţie este şi la Poiana Mare, iar contestaţia PNL Dolj prin care a solicitat respingerea dosarului de candidatura depus de numitul Vintilă Marin, candidat din partea PSD la funcţia de primar/consilier local al comunei Poiana Mare, jud. Dolj, a fost admisă de către Biroul Electoral de Circumscripţie Poiana Mare.

În fapt, Vintilă Marin, fost primar al comunei Poiana Mare, se află în conflict de interese, potrivit Deciziei ÎCCJ 6340/11.12.2019, motiv pentru care mandatul de primar al acestuia a încetat înainte de termen.  Instituţia Prefectului Dolj a emis Ordinul nr.65/05.02.2020 prin care a constatat încetarea de drept înainte de termen a mandatului de primar,“ se arată în comunicatul PNL Dolj.

Alte 6 contestații

PNL Dolj are pregătite încă 6 contestaţii împotriva unor persoane declarate incompatibile prin decizii de instanţă definitive şi care doresc să acceadă din nou în funcţii publice:

1.         Mihai Cotea – fost consilier local în cadrul Consiliului Local Municipal Calafat, incompatibil, potrivit Deciziei ICCJ 2540/14.06.2018 

2.       Adam Atanasie – fost primar al comunei Goiești, incompatibil, potrivit Deciziei ICCJ 788/12.02.2020;

3.       Dică Dan Viorel – fost primar al comunei Pielești, incompatibil, potrivit deciziei ICCJ 4729/15.10.2019

4.       Dincă Dumitru – fost primar al comunei Drăgotești, incompatibil, potrivit Deciziei ICCJ 1709/28.03.2019;

5.       Giurcă Eugen – fost primar al comunei Sălcuța, incompatibil, potrivit Deciziei ICCJ 1652/27.03.2019;

6.       Purcaru Alexandru – fost viceprimar al comunei Botoșești-Paia, incompatibil, potrivit Deciziei ICCJ 4097/23.11.2018

PNL Dolj va face toate demersurile legale pentru a împiedica vicierea alegerilor prin depunerea unor candidaturi prin care sunt încălcate decizii definitive ale ICCJ şi atragem atenția reprezentanților partidelor politice să respecte aceste decizii şi să nu susțină candidați aflați în contradicție cu prevederile legale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS