Guvernul francez va mobiliza agenţii de poliţie şi jandarmii pentru a impune purtarea măştii şi în spaţiile publice deschise. În aceste locuri, această măsură a devenit obligatorie, potrivit Agerpres.
Gabriel Attal, purtătorul de cuvânt al guvernului, a declarat aseară că vor fi mobilizate forţele de poliţie şi jandarmeria: „Vom mobiliza forţele de poliţie şi jandarmeria pentru un mai bun control. Vrem să fie clar: trebuie să te temi mai puţin de jandarmul care te va amenda decât de virus“.
Franţa este într-un moment decisiv din cauza creşterii numărului cazurilor noi de COVID-19
Gabriel Attal a avertizat că Franţa se află într-un moment decisiv din cauza creşterii numărului noilor cazuri zilnice de COVID-19 şi apariţia de noi focare. „Cifrele sunt preocupante. (…) Este necesară o vigilenţă absolută din partea tuturor francezilor“, a insistat responsabilul francez.
Premierul francez Jean Castex a anunţat o intensificare a controalelor
Premierul francez Jean Castex a anunţat o intensificare a controalelor pentru respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus.
„Dacă nu reacţionăm colectiv, ne expunem unui risc ridicat de relansare epidemică ce va fi dificil de controlat. O revenire a epidemiei va pune din nou sub presiune ansamblul lanţului sanitar (…), economia noastră, sistemul nostru educaţional, viaţa noastră colectivă şi culturală“, a mai atenţionat Jean Castex.