2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentA dus la poliţie un portofel găsit pe o bancă

A dus la poliţie un portofel găsit pe o bancă

Un bărbat de 55 de ani, din Calafat, a dus la poliţie un portofel pe care l-a găsit pe o bancă amplasată în fața pieței agroalimentare din localitate. Poliţiştii doljeni îi mulţumesc bărbatului pentru gestul său şi vin cu o serie de recomandări.

Poliţiştii doljeni spun că în portofelul găsit de bărbatul de 55 de ani se aflau sumele de 100 euro şi 17 lei, dar şi documente şi carduri bancare.

„Ieri, 12 august, un bărbat de 55 de ani, din Calafat s-a prezentat la sediul Poliției Municipiului Calafat pentru a preda un portofel găsit pe o bancă situată în fața pieței agroalimentare din Calafat. În scurt timp, polițiștii au identificat proprietarul de drept. Acesta este un bărbat de 33 de ani, comuna Ghidici, căruia i-a fost restituit portofelul care conţinea sumele de 100 de euro, și 17 lei, precum și documente de identitate, permis de conducere, carduri bancare și carduri de sănătate”, au precizat oamenii legii.

Recomandările poliţiştilor

Reprezentanţii IPJ Dolj au salutat gestul bărbatului de 55 de ani. Oamenii legii recomandă cetăţenilor să nu păstreze codurile pin ale cardurilor bancare în portofel.

„Recomandăm cetăţenilor să nu ţină în portofel şi datele referitoare la codul PIN al cardurilor bancare sau alte asemenea date de autentificare. Totodată, amintim că, din punct de vedere legal, însuşirea unui bun găsit sau ajuns din eroare ori în mod fortuit în posesia altei persoane, care nu îl predă autorităților în termen de 10 zile, constituie infracțiune”, au mai precizat poliţiştii doljeni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS