Un biciclist de 50 de ani din Gighera și-a pierdut viața astăzi după ce a fost lovit de un autoturism într-o intersecție de pe DN 55A.
Un bărbat de 50 de ani, din comuna Gighera, care se deplasa cu o bicicletă pe o stradă din localitate, la intersecția cu DN 55 A, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de un bărbat de 34 de ani, din comuna Gighera, sat Zăval.
În urma accidentului, a rezultat decesul biciclistului.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și continuă cercetările în vederea lămuririi împrejurărilor în care s-a produs accidentul.