6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalZece avioane IAR-99, modernizate la Craiova cu 68 milioane de euro. La ce vor servi aeronavele

Zece avioane IAR-99, modernizate la Craiova cu 68 milioane de euro. La ce vor servi aeronavele

Zece avioane IAR-99 vor fi modernizate la Craiova cu 68 milioane de euro. Ministerul Apărării Naționale, prin Direcția Generală pentru Armamente, și Avioane Craiova S.A. au semnat vineri, la Craiova, în prezența premierului Ludovic Orban și a ministrului apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, contractul pentru „Revitalizarea și modernizarea a 10 aeronave IAR-99 Standard din dotarea Ministerului Apărării Naționale în configurația IAR-99 SM”.

Contractul, în valoare de 275 de milioane de lei fără TVA, are o durată de patru ani, ultima aeronavă modernizată urmând a fi livrată în termen de 48 de luni de la semnarea documentului.

Ministrul apărării naționale a apreciat importanța semnării acestui contract atât pentru Armata României, cât și pentru industria națională de apărare, și a exprimat speranța că „prima aeronavă modernizată va intra în testele de verificare după 22 de luni”, după cum se arată într-un comunicat al MApN.

La ce vor servi aeronavele, după modernizare

Obiectivul principal al revitalizării și modernizării avioanelor IAR-99 Standard în varianta IAR-99 Standard Modernizat – IAR-99 SM este realizarea unor aeronave de școală și antrenament necesare pregătirii avansate a piloților pentru trecerea la zborul pe aeronavele F-16 Fighting Falcon din dotarea Forțelor Aeriene Române. Totodată, programul de înzestrare are ca scop menținerea capabilității aeriene de sprijin aerian apropiat și intervenția împotriva țintelor aeriene de viteză mică.

„Prin acest program, dincolo de antrenamentul de zbor, piloții vor putea fi pregătiți și pentru antrenamentul de luptă și vor folosi această capabilitate pentru sprijinul aerian în acțiuni militare concrete”, a spus ministrul Nicolae Ciucă. „Noi am pus mare preț pe acest aspect și avem speranța că acest echipament va asigura suportul tehnic pentru ceea ce înseamnă pregătirea tinerilor piloți, astfel încât să poată face trecerea spre avionele supersonice, F-16”, a mai precizat demnitarul.

Ministrul apărării naționale Nicolae Ciucă (stânga), alături de premierul Ludovic Orban la Avioane Craiova
Ministrul apărării naționale Nicolae Ciucă (stânga), alături de premierul Ludovic Orban la Avioane Craiova

Ministrul Nicolae Ciucă a explicat, pentru GdS, că din actualele avioane IAR-99 va mai rămâne doar fuzelajul și că se va schimba tot ceea ce înseamnă avionică.

Zece avioane IAR-99, modernizate la Craiova. „Este un pas important pentru viitorul fabricii”

Prin semnarea contractului cu Avioane Craiova S.A, Ministerul Apărării Naționale respectă strategia asumată în implementarea programelor majore de înzestrare, respectiv angajarea, la nivelul maxim posibil, a resurselor din industria de apărare din România. „Este un pas important pentru Fabrica de Avioane de la Craiova și pentru viitorul acestei intreprinderi”, a spus și directorul general al Avioane Craiova SA, Ion-Cristian Drăjneanu.

Lucrările de revitalizare și modernizare ale aeronavelor IAR-99 Standard la Avioane Craiova S.A. se vor realiza și prin implicarea altor operatori economici români și străini, ceea ce va conduce la dezvoltarea pe orizontală a industriei naționale, după cum a transmis MApN.

Ministrul apărării naționale, Nicolae Ciucă, a concluzionat că proiectul început astăzi este unul complex, de anvergură, și „sperăm ca el să reprezinte un punct de plecare pentru dezvoltarea și evoluția tehnologică în industria aeronautică românească, ale cărei produse sunt atât de necesare Forțelor Aeriene Române”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS