2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalDe ce nu cresc salariile profesorilor. Orban, explicație cu tâlc

De ce nu cresc salariile profesorilor. Orban, explicație cu tâlc

De ce nu cresc salariile profesorilor. Cum a explicat premierul Ludovic Orban amânarea creşterii salariilor pentru profesori.

Ludovic Orban declară că motivul pentru care Guvernul amână creşterea salariilor profesorilor îl reprezintă prognoza economică, una pesimistă.

„Uitaţi-vă la datele prezentate de INS şi la prognoza privitoare la creşterea economică, în care noi estimăm o contracţie economică, o scădere economică de 3,8%. E ca într-o familie – când îţi scad veniturile şi abia mai ai bani de mâncare, de plata chiriei, nu te duci să-ţi bei banii la cârciumă”, a declarat Ludovic Orban, prezent vineri, la Fabrica de Avioane de la Craiova și la conducta de gaze Craiova – Segarcea.

Premierul a menţionat că fondurile necesare au fost prevăzute în buget, însă, între timp, au apărut alte cheltuieli, generate de pandemie. „Între timp avem o serie de alte categorii de cheltuieli necesare. De exemplu, creşterea bugetului Ministerului Sănătăţii cu nouă miliarde de lei, față de prevederea inițială. De asemenea, alte măsuri active pentru salvarea locurilor de muncă și crearea altor locuri de muncă”, a spus premierul, care a enumerat măsurile de protecție socială luate în timpul pandemiei.

De ce nu cresc salariile profesorilor. Măsura a fost amânată cu un an

Creşterea salariilor profesorilor, care ar fi trebuit să aibă loc de la 1 septembrie 2020, nu este prevăzută în proiectul de rectificare bugetară propus de Ministerul Finanţelor.

„Se propune ca măsura de aplicare devansată a nivelului de salarizare stabilit pentru anul 2022, pentru personalul didactic de conducere şi personalul de îndrumare şi control din învăţământ, potrivit prevederilor art.38 alin.(41) lit.c) din Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, să se aplice de la 1 septembrie 2021”, se prevede în proiectul de OUG pus în dezbatere publică de Guvern.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS