4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentCopii răniți într-un accident provocat de un șofer băut

Copii răniți într-un accident provocat de un șofer băut

Trei copii au fost răniți într-un accident în zona Mocirle din apropierea vârfului Cozia din Vâlcea după ce șoferul mașinii în care se aflau a pierdut controlul autoturismului într-o curbă și s-a răsturnat cu mașina.

„La data de 15 august a.c. în jurul orei 19:30, a fost primit un apel pe 112. Un bărbat de 29 de ani, din Călimănești, a sesizat că a făcut accident în zona Mocirle din apropierea vârfului Cozia și că cei 3 copii pe care îi avea în mașină s-ar fi lovit.

La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Poliției Orașului Călimănești, iar în urma verificărilor efectuate s a stabilit că bărbatul, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 703 N, drum neasfaltat, la km 9+700m nu ar fi adaptat viteza de deplasare într-o curbă la dreapta pierzând controlul direcției și răsturnându-se în afara drumului la o diferență de nivel de circa 3 metri.

Conducatorul auto nu a fost identificat la locul producerii evenimentului, acesta plecând spre domiciliu, fiind identificat de polițiștii Serviciului Rutier și condus la sediul Poliției Orașului Călimănești.

Băut la volan

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Barbatul a fost condus la o unitate spitalicească în vederea recoltării a doua probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei, iar în cauză au fost întocmite acte premergătoare urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, părăsirea locului accidentului și vătămare din culpă.

Cei trei copii cu varste cuprinse între 6 și 10 ani au fost preluați imediat după eveniment de mama lor, cu un alt autoturism, care a plecat în întâmpinarea ambulanței fiind transportați la o unitate spitalicească în vederea acordării de îngrijiri medicale”, se arată într-un comunicat al poliției.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS