3.4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisSimona Halep, „regina” tenisului la Praga. Joc impecabil cu Mertens

Simona Halep, „regina” tenisului la Praga. Joc impecabil cu Mertens

Simona Halep a avut parte de o revenire extraordinară pe terenul de tenis. Românca, numărul doi mondial, a câştigat primul turneu WTA (Praga) după reluarea competiţiilor, după ce a demonstrat încă o dată că este una dintre cele mai valoroase jucătoare din lume. „Simo” a învins-o fără drept de apel pe belgianca Elise Mertens, cu scorul de 6-2, 7-5 în finala de la Praga, după un meci dominat în totalitate, în care aproape toate execuţiile i-au ieşit aşa cum îşi dorea.

Începutul meciului nu a fost la îndemâna sportivei noastre, care a cedat break-ul şi s-a văzut condusă cu 2-0. Din acel moment, revenirea a fost una fantastică. Halep a luat game după game, a lovit excepţional în fiecare minge şi a câştigat şase game-uri consecutive, adjudecându-şi primul set.

În actul secund, jocul a fost ceva mai echilibrat, chiar dacă s-a început cu două break-uri. Belgianca a stat „în coasta” Simonei până la 2-2, când campioana de la Wimbledon a reuşit să se distanţeze la două lungimi. Nu a fost suficient, pentru că Mertens a forţat şi a trecut în avantaj, 5-4. În cele din urmă, Halep a revenit, a luat trei game-uri consecutive şi a închis meciul cu 7-5.

Astfel, cu triumful din Cehia, Simona a bifat cel de-al 21-lea titlu WTA din carieră.

Cele două au jucat o dată în 2020, la Australian Open, când Halep s-a impus cu 6-4, 6-4. Mertens a câștigat în fața Simonei în 2019, în finala de la Doha, scor 3-6, 6-4, 6-3. În 2018, Halep a obținut două victorii pe zgură: 6-2, 6-1 la Roland Garros și 6-0, 6-3 la Madrid.

Pentru Simona ar putea urma un turneu de Grand Slem, cel de la US Open. Românca nu s-a decis încă dacă va face deplasarea în America.

Citeşte şi: Monica Niculescu şi Raluca Olaru au pierdut finala la dublu de la Praga

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS