Denumirea de probiotic provine de la cuvintele grecești „pro” (= promovare) și biotic (= viață), probioticele fiind microorganisme vii care sunt consumate prin intermediul alimentelor care fermentează sau al suplimentelor alimentare. Deși atunci când discutăm de bacterii benefice, primul organ care ne vine în minte este intestinul gros, acestea se regăsesc și la nivelul gurii, vaginului, tractului urinar, plămânilor și al pielii.
La începutul secolului XX, cercetătorul Elie Metchnikoff a observat că locuitorii din zonele rurale din Bulgaria au trăit până la vârste înaintate, în ciuda sărăciei extreme și a climei dure și a teoretizat că sănătatea ar putea fi îmbunătățită prin îmbogățirea microbiomului intestinal (microbii, bacteriile și fungii), cu bacteriile benefice care se regăsesc în laptele acru. De atunci, cercetările au continuat să susțină această teorie și chiar sugerează beneficii pe mai multe planuri.
Probioticele restabilesc echilibrul
Din ce în ce mai multe studii arată că echilibrul sau dezechilibrul bacteriilor din sistemul digestiv este legat în mod direct de anumite probleme de sănătate. Atunci când se produce un dezechilibru al microbiomului uman, probioticele par să aibă o contribuție la restabilirea echilibrului natural al acestuia.
Care sunt cele mai utilizate tipuri de bacterii probiotice?
Deși există multe tipuri de bacterii care pot fi considerate probiotice, acestea sunt cele mai des comercializate: Lactobacillus, Bifidobacterium și probioticul provenit din drojdie, Saccharomyces boulardii.
Care sunt beneficiile probioticelor?
Se pare că probioticele pot să prezinte beneficii pentru o gamă largă de afecțiuni, de la cele gastrointestinale (enterită, constipație și boli de colon iritabile); prevenirea și tratarea diferitelor tipuri de cancer; scăderea inflamației alergice; tratamentul steatohepatitei nonalcoolice și combaterea bolilor cu componentă de deficiență imunitară.
Beneficiile în cazul persoanelor care suferă de obezitate și diabet de tip 2 sunt în continuă cercetare, deoarece date recente, atât din modele experimentale, cât și din studii umane, au arătat că suplimentele alimentare cu probiotice prezintă beneficii pentru acest tip de pacienți.
Studiile arată că anumite tulpini de bacterii pot reduce severitatea eczemelor la copii și sugari, un studiu constantând îmbunătățirea eczemelor sugarilor alimentați cu lapte îmbogățit cu probiotice, comparativ cu sugarii alimentați cu lapte obișnuit. Rezultatele altui studiu arată că bebelușii ale căror mamă și-a administrat probiotice în timpul sarcinii prezentau un risc cu 83% mai mic de a dezvolta eczeme în primii doi ani de viață.
Totuși, la momentul actual, legătura dintre probiotice și reducerea severității eczemelor necesită mai multe cercetări și nu poate fi considerată o certitudine.
Probioticele pot fi de asemenea utile în menținerea sănătății urogenitale. Tulpinile de Lactobacilli cresc aciditatea mediului vaginal și compromit supraviețuirea microorganismelor dăunătoare. Tratamentul probiotic care restabilește echilibrul microflorei poate fi util pentru astfel de probleme urogenitale feminine obișnuite, cum ar fi vaginoza bacteriană sau infecțiile tractului urinar.
Probioticele și tratamentele cu antibiotice
Probioticele sunt recunoscute pentru capacitatea lor de a preveni diareea sau de a reduce severitatea acesteia, existând mai multe studii care dovedesc că această asociere este benefică.
Diareea reprezintă un efect secundar în urma tratamentelor cu diverse clase de antibiotice cauzat de dezechilibrul produs de antibiotice la nivelul microbiomului uman.
În plus, probioticele pot ajuta și în cazul altor forme de diaree care nu sunt asociate cu antibiotice, reducând durata diareei infecțioase cu o medie de 25 ore sau scăzând riscul de diaree de călătorie.
Eficacitatea probioticelor variază în funcție de tipul probioticului și de doza administrată. Atunci când se dorește reducerea riscului de diaree, cele mai recomandate probiotice sunt cele ce conțin Lactobacillus rhamnosus, Lactobacillus casei și Saccharomyces boulardii.
Cine nu trebuie să urmeze tratamente cu probiotice?
Există anumiți pacienți în cazul cărora se recomandă prudență în administrarea de probiotice. Este vorba de persoanele care prezintă un sistem imunitar slăbit, se află în stare critică sau au suferit recent o intervenție chirurgicală. De asemenea, se recomandă prudență la administrarea de probiotice sugarilor foarte bolnavi.
Probioticele, eficiente sau nu?
Până în prezent, mai multe studii clinice efectuate pentru a observa efectele probioticelor au avut rezultate dificil de interpretat sau au fost realizate pe loturi restrânse de pacienți. Mai mult decât atât, un articol din 2018 publicat în Annals of Internal Medicine a constatat că studiile referitoare la probiotice adesea nu raportează date legate de siguranță, în special atunci când vine vorba de posibilele reacții adverse, ceea ce ridică semne de întrebare referitoare la siguranța administrării pe termen lung ale acestora. Prin urmare, este nevoie de o serie de cercetări extinse pentru a putea oferi certitudini în domeniul probioticelor.
Înainte de a începe orice tratament cu probiotice, este necesară o discuție cu medicul sau cu farmacistul. Aceștia pot orienta pacientul în direcția corectă, indicându-i cel mai potrivit probiotic, dozele, dar și durata tratamentului.
Valentina Ghimpău
Sănătate de la Farmacist specialist,
Vă mulțumesc că m-ați citit!