5.5 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitate16 români de la o fermă din Spania, depistați cu COVID-19

16 români de la o fermă din Spania, depistați cu COVID-19

Șaisprezece români care lucrează la o fermă din Spania au fost depistați cu COVID-19, iar starea lor de sănătate este bună, fiind asimptomatici sau având simptome ușoare. De asemenea, alți 24 de români, contacți direcți ai persoanelor infectate, au fost plasați în autoizolare, anunță Ministerul român de Externe.

Focarul de COVID-19 a fost depistat la o fermă din localitatea Madrigal de las Altas Torres, provincia Avila, Comunitatea autonomă Castilla y Leon.

Potrivit informațiilor obținute de către Ambasada României la Madrid de la reprezentantul fermei, în total 16 români de la această fermă au fost depistați cu COVID-19, aceștia aflându-se, în momentul de față, în autoizolare în locuințe puse la dispoziție de angajator. Starea de sănătatea a persoanelor infectate este bună, acestea fiind asimptomatice sau având simptome ușoare, conform MAE.

De asemenea, alți 24 de cetățeni români, contacți direcți ai persoanelor infectate, au fost plasați în autoizolare. Compania va acoperi drepturile salariale pe perioada autoizolării. Totodată, compania oferă persoanelor infectate și celor aflate în autoizolare sprijinul necesar în vederea achiziționării alimentelor și altor produse de bază bisăptămânal, existând un serviciu de furnizare de astfel de produse, mai spune Ministerul de Externe.

Reprezentanții fermei au menționat că se fac testări săptămânale aleatorii în rândul lucrătorilor, iar activitatea va continua cu respectarea condițiilor sanitare. De asemenea, ferma dispune de un centru medical intern care oferă asistență medicală angajaților.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS