4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaTrump „anulează“ discuţiile comerciale cu China din cauza răspunsului la coronavirus

Trump „anulează“ discuţiile comerciale cu China din cauza răspunsului la coronavirus

Donald Trump, preşedintele Statelor Unite, a anunţat marţi că „a anulat“ discuţiile comerciale cu China din cauza răspunsului la coronavirus. Anunţul a fost făcut la câteva zile după ce o revizuire programată a „Fazei 1“ iniţiale a acordului comercial a fost amânată, potrivit Agerpres.

„Nu vreau să discut cu ei acum. Pentru ce au făcut acestei ţări şi lumii nu vreau să vorbesc cu China chiar acum. Ar fi trebuit să-l oprească, aşa ar fi corect. Am anulat discuţiile cu China“, a declarat Trump reporterilor în timp ce se deplasa în Arizona.

Declaraţia lui Trump intervine la o zi după ce preşedintele a lăudat achiziţionarea de bunuri agricole de către China. De asemenea, consilierul în probleme comerciale al preşedintelui, Peter Navarro, a spus că Faza 1 a acordului este „pe drumul cel bun“.

Relaţiile dintre Washington şi Beijing, tensionate de când Trump a ajuns la putere

Relaţiile dintre Washington şi Beijing au devenit tensionate de când Trump a ajuns la putere, iniţial în mare măsură asupra comerţului şi unor dispute legate de proprietatea intelectuală. Relaţiile tensionate au continuat apoi pe măsură ce pandemia de coronavirus s-a agravat

Cele două ţări au ajuns la un acord de Fază 1 în ianuarie. Aceasta cere Chinei să cumpere cantităţi mari de produse agricole din SUA şi alte bunuri. Cu toate acestea, se pare că Beijingul este în imposibilitatea de a satisface cererile din cauza pandemiei.

Vorbind la postul de televiziune CNBC, Navarro, consilierul în probleme comerciale la Casa Albă, a lăudat achiziţiile de exporturi americane de către China. Acesta a acuzat, însă, conducerea chineză că lucrează cu democraţii în încercarea de a-l înlătura pe Trump.

Tensiunile dintre cele două ţări s-au intensificat, de asemenea, asupra autonomiei Hong Kongului, tratamentului Beijingului vizând minorităţile etnice, expansiunii militare chineze în Marea Chinei de Sud, precum şi sancţionării de către Statele Unite a companiilor de tehnologie chineze şi cererii de a bloca Huawei de pe pieţele 5G

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS