4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentRebeliunea militară din Mali: Soldații promit formarea unui guvern civil care să organizeze alegeri

Rebeliunea militară din Mali: Soldații promit formarea unui guvern civil care să organizeze alegeri

Soldații care au declanșat rebeliunea militară din Mali, arestându-l pe președintele Bobacar Keita, au anunțat că intenționează să creeze un guvern civil de tranziție pentru a organiza noi alegeri, relatează BBC.

Purtătorul de cuvânt al soldaților a declarat că aceștia au acționat pentru a preveni alunecarea țării și mai mult în haos.

Președintele Keita și-a dat demisia marți seara, afirmând că „nu vreau să curgă sânge pentru ca eu să rămân la putere”, la câteva ore după ce el și premierul Boubou Cissé au fost duși la o tabără militară lângă Capitala Bamako.

Soldații, care s-au denumit Comitetul Național pentru Salvarea Poporului, afirmă că nu doresc să rămână la putere.

„Vrem să stabilizăm țara pentru a putea organiza alegeri generale care să echipeze Mali cu instituții puternice într-o perioadă rezonabilă de timp”, a declarat purtătorul de cuvânt al grupului, colonelul Ismaël Wagué.

Uniunea Africană, lideri regionali și ONU au condamnat lovitura de stat.

Mali, un stat vast care se întinde și în Deșertul Sahara, este una din cele mai sărace țări din lume, mai multe lovituri de stat militare având loc în istoria sa, în ultimii ani confruntându-se cu un val de atacuri jihadiste și violență interetnică.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS