5.1 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalEugen Neagoe: Universitatea are echipa mai bună şi este favorită cu Sepsi

Eugen Neagoe: Universitatea are echipa mai bună şi este favorită cu Sepsi

Universitatea Craiova va debuta în acest weekend în noul sezon din Liga 1, în deplasare, cu Sepsi, într-un joc care se anunţă extrem de spectaculos. În precedentele două jocuri din campioantul proaspăt încheiat, alb-albaştrii au avut probleme în faţa echipei lui Leo Grozavu. A fost un dublu 1-0 pentru Sepsi, devenind astfel singura formaţie din Liga 1 căreia Universitatea nu i-a luat niciun punct în sezonul 2019/2020.

De data aceasta, lucrurile par să stea mai diferit, trupa lui Cristiano Bergodi fiind mult mai puternică decât în celelalte meciuri directe. De aceeaşi părere este şi fostul antrenor al celor de la Sepsi, olteanul Eugen Neagoe. Acesta consideră că în momentul de faţă Craiova are prima şansă în meciul de sâmbătă, chiar dacă suporterii nu vor fi alături de echipă nici în următoarea perioadă.

„Nu este un sezon obişnuit, cum nu a fost nici finalul de campionat. Iar acest lucru este cauzat , în primul rând, de lipsa suporterilor. Pentru Universitatea este o problemă foarte mare, pentru că suporterii îi împingeau de la spate meci de meci, în special pe teren propriu. De asemenea, şi cei de la Sepsi au suporterii lor şi pentru ei este important, dar Universitatea era ajutată mult. Sepsi a dovedit în anii pe care i-a petrecut în prima ligă că îşi merită locul şi că au o echipă bună. La un moment dat, la o scurtă perioadă de la promovare, au fost chiar şi în play-off. Sezonul trecut s-au impus în faţa Craiovei de două ori, cu acelaşi scor, 1-0, dar nu poţi câştiga toate meciurile. Ce este cert e că Universitatea are echipa mai bună şi este favorită sâmbătă”, a spus Eugen Neagoe, pentru GdS.

Neagoe: O victorie cu Sepsi ar fi foarte importantă pentru moral”

Fostul vârf al Universităţii Craiova este convins că jucătorii au trecut deja peste şocul pierderii titlului chiar în ultima etapă şi le-a dat câteva sfaturi pentru noul campionat. De asemenea, „Geană” a vorbit puţin şi despre cele trei transferuri pe care Ştiinţa le-a făcut în această pauză competiţională.

Probabil că jucătorii au uitat acel meci cu CFR, din ultima etapă şi dacă nu au făcut acest lucru încă, trebuie să îl facă cât mai repede. Nu pot să stea acum şi să se gândească mereu la greşelile pe care le-au făcut cu CFR Cluj. Acum, trebuie să privească cu încredere în viitor, să se gândească la următorul campionat. Meciul cu Sepsi este foarte important, pentru că, pentru moralul lor, ar fi excepţional să debuteze cu o victorie. Acum, trebuie să fie hotărâţi, mai determinaţi să câştige titlul, pentru că se împlinesc 30 de ani de la ultimul event pe care l-am câştigat.

Au venit la Craiova doi fundaşi centrali cu experienţă foarte mare, Paul Papp şi Marius Constantin, dar şi un atacant de perspectivă, Alexandru Tudorie. Este un jucător talentat, dar căruia îi va fi foarte greu să se impună printre titulari. Pe acel post joacă Koljic, care este un jucător de bază şi care şi-a câştigat locul în primul unsprezece. Tudorie are calităţi, potenţialul este bun, dar are de tras pentru a ajunge departe. Ceilalţi doi sunt jucători maturi, cu experienţă. Probabil conducătorii nu au fost mulţumiţi de fundaşii centrali pe care îi au în acest moment şi au decis să întărească lotul, să creeze concurenţă”, a punctat fostul atacant.

Defensiva, punctul forte

„Este normal ca orice echipă să dorească să aibă o defensivă puternică, pentru că dacă nu primeşti goluri multe, jocurile pot fi câştigate cu mai multă uşurinţă. Se pare că s-a ajuns la concluzia că Papp şi Constantin sunt jucători necesari, care pot face faţă cu brio în defensiva Craiovei anul acesta. Întotdeauna este loc de mai bine. Chiar dacă cei trei de la mijlocul terenului sunt jucători foarte valoroşi, cred că le-ar mai trebui unul sau doi jucători buni pe acele posturi, ca să creeze concurenţă şi să aducă plusvaloare echipei”, a adăugat Neagoe.

Drum dificil spre grupele Europa League

Universitatea va debuta pe 27 august în noul sezon european, în deplasare în Georgia, cu Locomotive Tbilisi. Alb-albaştrii au fost cap de serie la tragerea la sorţi a primului tur preliminar, dar, în cazul unei victorii la Tbilisi, misiunea în fazele următoare ale competiţiei va fi una foarte grea. Neagoe este de părere că echipele româneşti angrenate în cupele europene în acest sezon vor avea mult de tras pentru a putea obţine rezultate notabile.

„Cu părere de rău, nu cred că în acest moment se poate vorbi de o prezenţă în grupele Europa League pentru Universitatea Craiova. Este foarte dificil pentru orice echipă din campionatul nostru, nu doar pentru noi. Mi-aş dori ca toate cele patru formaţii să ajungă în grupe, dar va fi extrem de dificil. Şi faptul că nu vom mai fi cap de serie ne îngreunează situaţia. Noi nu am reuşit să ne calificăm în grupe, mai ales că am jucat contra unor adversari de top, cum ar fi Leipzig sau Milan. CFR este singura echipă care a performat anul precedent în Europa, dar sezonul acesta va fi unul extrem de greu pentru echipele româneşti”, a încheiat fostul jucător.

Duelul dintre Sepsi şi Universitatea Craiova, din prima etapă a sezonului 2020/2021, se va disputa sâmbătă seară, de la ora 18.00.

Program prima etapă Liga 1:

Vineri, 21 august – ora 18.15: FC Argeş – FC Botoşani;
Sâmbătă, 22 august – ora 15.30: Viitorul – UTA, ora 18.00: Sepsi – Universitatea Craiova, ora 21.00: Astra Giurgiu – FCSB;
Duminică, 23 august – ora 16.00: Poli Iaşi – Chindia, ora 18.00: Clinceni – CFR Cluj, Voluntari – Gaz Metan, ora 21.00: Dinamo – Hermannstadt.

Citeşte şi: Costică Ştefănescu, de şapte ani printre îngeri

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS