Pitagora si Afrasinei

Este tulburator si, fireste, imbucurator cind doua minti luminate si total comparabile ajung la o concluzie comuna. Mai ales cind cele doua persoane se afla in locuri geografice si situatii cu totul diferite si la o distanta in timp de doua milenii si jumatate.

Este cazul lui Pitagora si al doamnei Afrasinei, deputat de Botosani.

E adevarat ca Pitagora este mai putin cunoscut. Doar el ne-a otravit in liceu viata, care altfel ar fi fost atit de frumoasa.

Din punct de vedere filozofic, Pitagora era adeptul unei orinduiri sociale statale stricte, impartind populatia in doua parti distincte.

Sus era „aristocratia“, patura conducatoare, iar jos, plebea, vulgul. Ordinea sociala pe pamint copia intocmai, dupa Platon, ordinea cereasca. Si cum zeii, cei care conduc Universul, nu pot gresi, nici conducatorii cetatii nu pot gresi. Ei sint mai presus nu numai de orice banuiala, ci de orice apreciere sau acuzatie a plebei. Conducatorii trebuie iubiti, divinizati si nicidecum suspectati de comiterea unui act necugetat sau condamnabil.

Numai ca in matematica se produce o adevarata catastrofa cind Pitagora descopera pe , care era, in fond, lungimea diagonalei patratului de latura 1. Cum totul in lume are o masura, iar orice masura este un numar, cum am putea „masura“ diagonala acelui patrat?

Evident ca nu se poate. Deci, este un numar imperfect, o greseala a naturii. Dar cum zeii fac toate, tot ei au facut si numerele. Deci, si zeii pot gresi.

Or, acest lucru, spune Pitagora, trebuie sa fie ascuns plebei. Vulgul trebuie sa ramina cu ideea ca zeii sint perfecti, caci altfel i-am putea critica, iar ordinea sociala ar fi grav deranjata. De aceea, proba de admitere in scoala de la Crotona a lui Pitagora era proba tacerii: elevii trebuia ca sapte ani sa nu vorbeasca, ci numai sa raspunda la intrebarile lui Pitagora (se spune ca de aceea nici o femeie n-a reusit sa intre in scoala lui Pitagora).

Dar un elev, calcind consemnul, a facut cunoscut public faptul ca si zeii pot gresi. Iar zeii l-au pedepsit si tradatorul a disparut intr-un naufragiu.

Doamna Afrasinei, intr-o alocutiune parlamentara plina de profunzime si de mari idei, a sustinut teoria pitagoreica in cadrul societatii romanesti contemporane.

Cei ce ne conduc, aristocratia spiritului romanesc, zeii nostri paminteni, nu pot gresi. Si, chiar daca ar gresi, nu e treaba celorlalti, a vulgului, sa faca public acest lucru. Iar cei care vor calca acest consens trebuie pedepsiti. Cum un naufragiu pentru fiecare ar costa cam scump, ramine varianta puscariei.

Cu alte cuvinte, mesajul puterii, exprimat prin gura frumoasei deputate, este clar: „Iubiti-ne sau va bagam in puscarie!“