Un bărbat, din Motru, a murit luni seară după ce i s-a făcut rău în timp ce conducea un autoturism. Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un bărbat, de 45 de ani, din municipiul Motru, în timp ce conducea un autoturism pe DC Deleni, i s-ar fi făcut rău și a ieșit cu mașina în afara părții carosabile.
La fața locului a sosit și un echipaj medical pentru a-i acorda îngrijiri medicale, care a constat decesul bărbatului.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.