7.3 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiova, mereu răscolită de vânt şi ploi

Craiova, mereu răscolită de vânt şi ploi

Nici o ploaie fără inundaţii, nici o vijelie fără copaci smulşi şi fără maşini avariate, aşa este în Craiova.

De fiecare dată când plouă pasajul de sub podul din Bariera Vâlcii se transformă în zonă lacustră. Canalizarea refulează pe unele străzi, inundându-le. Arborii ajung pe carosabil, doborâţi de vânt şi mult mai grav distrug în cădere autoturismele parcate în zonă. Sunt „secvenţe” care fac deliciul unor postări pe reţelele de socializare, dar care arată şi nepăsarea autorităţilor locale.

Pasaj Bariera Vâlcii/foto: Laurențiu Iordache/ Facebook- Ești din Craiova dacă…


Ploaia şi vântul care s-au abătut ieri, asupra oraşului Craiova au făcut ravagii. Vijelia care nu a durat mai mult de câteva zeci de minute a doborât câţiva copaci. Unul a fost doborât de vânt chiar în centrul oraşului, pe strada Sfântu Dumitru intresecţie cu strada Felix Aderca, în spatele CEC. Acesta s-a prăbuşit pe mai multe autoturisme parcate în zonă. Trei dintre maşini au fost prinse sub crengile copacului căzut şi au fost serios avariate.

„Am intervenit cu un echipaj al Detaşamentului de pompieri pe strada Sf.Dumitru, în zona CEC, împreună cu RAADPFL pentru degajarea unui copac cazut peste nişte autoturisme”,

a declarat Florin Cocoşilă, purtătorul de cuvânt de la ISU Dolj.

Trei autoturisme au fost avariate de un copac doborât de vând/sursa foto: Viorel Călina- Facebook -Ești din Craiova dacă…


Un alt copac s-a prăbuşit chiar la intrarea în oraş, imediat după podul Jiului, de la Bucovăţ. Copacul s-a prăbuşit pe carosabil fără să facă totuşi pagube materiale. Arborele a căzut pe carosabil pe direcţia de mers dinspre Bucovăţ spre Craiova.

Copac doborât pe carosabil la intrarea în Craiova/sursa foto: Facebook

Pasajul din Bariera Vâlcii inundat din nou

De ani buni pasajul din Bariera Vâlcii devine de fiecare dată, când plouă cea mai hulită zonă a oraşului. Traficul este blocat din cauza apei care se adună sub pasaj. Maşinile sunt prinse ca într-o capcană în apă care trece şi de doi metri.


Acelaşi lucru s-a întîmplat şi ieri, pasajul de sub podul din Bariera Vâlcii a fost din nou inundat. Canalizarea menajeră şi pluvială a refulat. Şoferii prinşi de ape au fost nevoiţi să coboare şi să-şi împingă maşinile afară din apă.

Râuri pe străzi, canalizare înfundată

Pe strada Spaniei, carosabilul a fost acoperit cu apă. Ca să traversezi strada de pe un trotuar pe altul aveai nevoie de cizme de cauciuc.

Strada Spaniei/foto cititor GdS

„Nu ştiu ce se întîmplă. Strada este prost proiectată. Canalizarea pluvială este înfundată. De fiecare dată când plouă, carosabilul se scufundă sub o imensă baltă. Apa bălteşte mai ales pe o parte a străzii. Aşa se întîmplă de ani buni”,

spune craioveanul Teodor Florescu.

În schimb, în cartierul Brestei veşnica problemă este canalizarea
O craioveancă de pe strada Ţicleni spune că apa din canalizarea menajeră îi inundă curtea.

Pasaj Bariera Vâlcii, sursa foto:Laurențiu Angheloiu- Facebook- Oltenia Info Trafic Tube

„La fiecare ploaie apa din canalizarea menajeră refulează. Căminul este plin şi îmi iese în curte. Nu mai pot folosi reţeaua de apă fiindcă îmi iese apa în casă. Am sunat la CAO şi îmi spun că aşa este normal să se întâmple. Să am răbdare că ei au probleme în Barieră şi alte zone”,

se plânge Marioara Popescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS