2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSalariile mai multor bugetari au fost majorate de Parlament

Salariile mai multor bugetari au fost majorate de Parlament

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, marți, în calitate de for decizional, cu 184 de voturi ‘pentru’, 90 de voturi ‘contra’ și 5 abțineri. Proiectul legislativ care modifică Legea Salarizării se referă la:

  • Personalul care ocupă funcţia de asistent medical-şef pe unitate beneficiază de majorarea salariului de bază cu 15% dacă îşi desfăşoară activitatea într-un spital cu un număr de paturi cuprins între 250 şi 400, respectiv cu 7,5% dacă îşi desfăşoară activitatea într-un spital cu un număr de paturi mai mic de 250. Prevederile intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2021.
  • Începând cu luna următoare celei în care intră în vigoare prezenta lege, salariile de bază de care beneficiază personalul din cadrul instituţiilor şi unităţilor aflate în subordinea Ministerului Tineretului și Sportului, se stabilesc la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2021. Prevederile alin.(1) nu se aplică personalului care a beneficiat de majorările salariale prevăzute de Legea nr.156/2020 pentru modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
  • Personalul din cadrul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării” şi comisariatul Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării” din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, care îşi desfăşoară activitatea în teritoriul rezervaţiei, beneficiază de un spor de izolare de până la 20% din salariul de bază. Sporul se acordă proporţional cu timpul lucrat în rezervaţie.

Pentru intrarea în vigoare a legii mai este nevoie ca aceasta să fie promulgată de președintele Klaus Iohannis.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS