Poliţiştii din Alba derulează mai multe percheziţii la persoane bănuite că ar fi comandat, pe internet, bunuri în valoare de peste 60.000 de lei, pe care le-au ridicat fără să le plătească, scrie hotnews, citând mediafax.
Poliţiştii și procurorii efectuează în această dimineaţă 17 percheziţii, toate în județul Alba (în comunele Șona, Jidvei și în municipiul Blaj), la persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni de înșelăciune.
Foloseau date şi identităţi false
Pentru ridicarea coletelor de la firmele de curierat, persoanele vizate de anchetă ar fi folosite date și identități false sau ale unor persoane care nu aveau nicio legătură cu comenzile. De asemenea, ar fi evitat ca acestea să le fie livrate la domiciliu, stabilind, telefonic, cu curierul, alte locuri de întâlnire.
În acest fel, ar fi fost înșelate peste 70 de societăți, care comercializează bunuri on-line, cu sume cuprinse între 1.000 și 20.000 de lei, prejudiciul total fiind de peste 60.000 de lei.
Totodată, în urma investigațiilor, polițiștii au constatat că alte două persoane ar fi instigat sau sprijinit persoanele vizate de anchetă, la săvârșirea faptelor de înșelăciune.