Şedinţa Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, programată pentru miercuri după-amiază, a fost reprogramată pentru joi după-amiază, anunță Guvernul.
Ar fi trebuit să fie dezbătute mai multe subiecte, după cum declara anterior premierul Ludovic Orban:
- completarea hotărârii de guvern privind starea de alertă, pentru a introduce anumite reguli de desfăşurare a campaniei şi baza pentru ordinul comun al Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătăţii şi preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente cu regulile sanitare de desfăşurare a campaniei şi de desfăşurare a zilei votului;
- reluarea activităţii în teatre, cinematografe;
- reluarea activităţii în restaurante din spaţii închise.