2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCoronavirus în lume: număr record de contaminări în Franţa - 5.500

Coronavirus în lume: număr record de contaminări în Franţa – 5.500

Un nou record în Franța, unde numărul de noi contaminări cu Covid-19 a ajuns miercuri la 5.429, cifră care nu a mai fost înregistrată de la mijlocul lunii aprilie, scrie ansa.

Datele au fost furnizate de Direcția Generală a Sănătății, care nu a actualizat numărul de decese și spitalizări din cauza unei „defecțiuni computerizate” care a afectat sistemul de numărare.

Barurile și restaurantele din Marsilia, al doilea oraș ca mărime din Franța, situat pe coasta de sud, se vor închide la ora 23.00 prin decizie a prefectului, ca parte a măsurilor de combatere a creșterii infecțiilor cu coronavirus. Purtătorul de cuvânt al guvernului, Gabriel Attal, a declarat că măsurile de acest fel „nu sunt excluse” nici pentru Paris și Ile-de-France, unde se înregistrează în continuare un numărt mare de contaminări.

Rusia

Ieri, Rusia a raportat înregistrarea a 4.676 de cazuri noi de Covid-19 și 115 decese. Numărul total de infecții din țară de la începutul epidemiei crește astfel la 970.865. Decesele înregistrate oficial sunt 16.683.

Argentina

Argentina a anunţat ieri că s-au înregistrat 8.771 de noi cazuri, depășind astfel vârful anterior, de luni, când au fost 8.713. Autoritățile medicale din Buenos Aires au precizat aseară că totalul cetăţenilor infectați a ajuns la 359.638. În același timp, decesele zilei au fost de 198, dintr-un total de 7.563. Argentina se situează acum pe locul șase în America Latină, după Brazilia (116.580), Mexic (61.450), Peru (27.813), Columbia (17.889) și Chile (10.958).

India

India a raportat ieri 67.151 de teste pozitive şi 1.059 de decese. Numărul total de infecții se ridică la 3.234.000. Ministerul Sănătății a comunicat că de la începutul pandemiei au fost vindecate 2.467.000 de persoane, cu o rată de recuperare de 76,30 la sută. Potrivit Institutului Superior de Sănătate indian, marţi au fost efectuate 823.992 de teste.

Elveţia

O creştere a contaminării înregistrează şi Elveția: 379 de infecții confirmate de laborator au fost raportate ieri. Totalul de la izbucnirea epidemiei se ridică la 40.540, cu 474,5 infecții la 100.000 de locuitori. Marţi au fost anunțate 202 cazuri, luni – 157 și duminică – 276. Nu s-au înregistrat noi decese, totalul fiind în prezent de 1.722.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS