Pandemia de COVID-19 i-a pus într-o situaţie şi mai vulnerabilă pe copiii deja dezavantajaţi şi pe familiile acestora, arată UNICEF, în contextul în care 35,8% din cei 3,7 milioane de copii din România – adică peste 1,32 milioane – sunt în risc de sărăcie şi excluziune socială, transmite Agerpres.
UNICEF atenţionează că în ţara noastră 400.000 de copii în vârstă şcolară nu merg la şcoală, iar peste 50.000 de copii sunt separaţi de familiile lor, în mare parte din cauza sărăciei, violenţei sau abandonului.
Astfel, în contextul alegerilor locale şi parlamentare, al redeschiderii şcolilor, precum şi al dezvoltării noilor strategii naţionale pentru perioada 2021 – 2027, Consiliul Naţional al Elevilor (CNE), Boardul Copiilor din România şi UNICEF propun autorităţilor din România un set de soluţii pentru îmbunătăţirea condiţiei copiilor.
În al doilea rând, UNICEF recomandă includerea principiilor „copiii pe primul loc” şi „niciun copil lăsat în urmă” în toate strategiile, planurile naţionale şi programele care urmează să fie dezvoltate şi puse în aplicare.
O a treia măsură este permanentizarea unui grup de coordonare la nivel ministerial pentru copii, sub conducerea premierului sau a vicepremierului, pentru o mai bună integrare a strategiilor şi programelor sectoriale, precum şi a politicilor la nivel naţional şi european.
„Extinderea la nivel naţional a Pachetului Minim de Servicii, testat cu succes de UNICEF în 45 de comunităţi din judeţul Bacău, reprezintă o altă propunere.
Fiecare comunitate ar beneficia astfel de un asistent medical comunitar, un asistent social şi un consilier şcolar”, mai arată UNICEF, care propune şi dezvoltarea de centre pentru servicii comunitare integrate, cu acces atât fizic, cât şi digital la informaţii şi servicii incluzive, inclusiv servicii specializate pentru copiii cu dizabilităţi, dar şi dezvoltarea materialelor şi capacităţii de învăţare online, inclusiv prin îndrumarea/ formarea profesorilor şi a părinţilor, pentru a asigura accesul copiilor celor mai vulnerabili la o educaţie incluzivă de calitate.