Primarul Mircia Gutău s-a întâlnit, aseară, la Arenele ”Traian”, cu locuitorii de pe strada Nicolae Enache din zona de Sud a municipiului Râmnicu Vâlcea. Întâlnirea a avut loc în vederea găsirii unei soluţii pentru amenajarea acestei artere de circulaţie pe segmentul cuprins între intersecţia cu strada Emil Ciorăscu (la limita cartierului Ostroveni) şi cea cu strada Frunzişului (în zona locuinţelor sociale de la fostul cămin de bătrâni şi a noii Grădiniţe Ostroveni).
Conform prezentării făcute, strada – la acest moment doar profilată şi neamenajată – urmează, conform planurilor urbanistice general şi de zonă, să aibă o lăţime de 9 m, fapt care se poate realiza doar în condiţiile în care cei peste 50 de proprietari din zonă cedează porţiuni din terenurile deţinute, Municipalitatea putând apoi să demareze lucrările de infrastructură. Cei prezenţi la întâlnire şi-au exprimat mulţumirea faţă de intenţia administraţiei locale şi au anunţat că vor colabora cu Primăria în vederea finalizării cât mai rapide a procedurilor juridice premergătoare investiţiei de modernizare.