2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalLiga 2 / Pandurii vor ajunge la Comisia de Disciplină! FCU îşi reia pregătirile

Liga 2 / Pandurii vor ajunge la Comisia de Disciplină! FCU îşi reia pregătirile

Divizionara secundă Pandurii Târgu Jiu ar putea pierde la „masa verde“ meciul cu Metaloglobus Bucureşti. Confruntarea din prima etapă ar fi trebuit să se dispute sâmbătă, de la ora 11.00, în Capitală, dar gorjenii au anunţat că au 7 cazuri de Covid-19 în cadrul lotului de jucători şi astfel nu au făcut deplasarea, anunţând FRF, conform protocolului semnat. Jucătorii au repetat testările ulterior şi se pare că ar fi vorba de un singur fotbalist infectat cu noul coronavirus.

Federația susține că meciul nu a fost programat, dar că Pandurii Târgu Jiu nu a dovedit că a efectuat testele RT-PCR. Drept urmare, acest caz va fi judecat de Comisia de Disciplină și Etică! Rămâne de văzut dacă membrii comisiei vor reprograma partida sau vor da victorie la „masa verde“ pentru bucureşteni.

„Clubul gorjean nu a dovedit că a efectuat teste RT-PCR, așa cum prevede atât Ordinul comun emis de MTS și MS, cât și ‘Protocolul medical de desfășurare a competițiilor’. Cazul va fi judecat de Comisia de Disciplina a FRF”, se precizează într-un comunicat al FRF.

În etapa a doua, Pandurii Târgu Jiu va juca sâmbătă, 5 septembrie, de la ora 17.30, în „Regie“, la București, cu Rapid.

FCU îşi vede de treabă

Reamintim că nici FCU Craiova nu a susţinut sâmbătă meciul cu Ripensia Timişoara din princina apariţiei a 6 cazuri de Covid-19 în lotul oltenilor.

„Clubul craiovean nu a putut îndeplini condițiile conform ‘Principiilor de desfășurare a competițiilor în contextul pandemiei’ aprobate de Comitetul Executiv al FRF în data de 18 august. Astfel, meciul va fi reprogramat o singură dată, în prima dată disponibilă, dar nu mai devreme de 7 zile“, precizează FRF.

Conducătorii clubului FCU au decis ca sâmbătă dimineață toți componenții echipei să fie retestați. Cum ceilalţi jucători din lot au fost „negativi“, ei se vor antrena normal sub comanda lui Nicolo Napoli.

„Astăzi (sâmbătă – n.r.), componenţii lotului FCU au efectuat un nou test PCR în conformitate cu protocolul în vigoare. În urma testului, toţi ceilalţi jucători, în afara celor 6, au ieşit negativ. Prin urmare, începând de mâine, clubul îşi reia activitatea fotbalistică“, se arată într-un comunicat al FCU.

Citeşte şi: Liga 2 / CSM Slatina a debutat cu stângul. Vezi rezultatele!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS