3.4 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăAdvertorialeTot ce trebuie să știi despre un scarificator

Tot ce trebuie să știi despre un scarificator

Ai nevoie de un scarificator, dar nu știi exact ce model să alegi? Ai auzit vecinii vorbind despre beneficiile unui scarificator și vrei să știi mai multe informații despre acest tip de produs?

În acest articol vei afla cele mai importante informații pe care trebuie să le știi înainte de a achiziționa un scarificator.

Să începem cu definiția acestuia:

Un scarificator este un aparat agricol prevăzută cu mai multe cuțite subțiri dispuse vertical. Această mașină este utilizată pentru afânarea pământului cu scopul de a asigura pătrunderea aerului la rădăcina plantelor.

 Multe scarificatoare vin în varianta 2 în 1, adică au și aerator pentru gazon și teren.

Cum se folosește un scarificator

Înainte de a discuta de specificații sau beneficii, îți vom prezenta modul în care se utilizează un astfel de produs. Un scarificator este o unealtă necesară în grădină, dar mai ales când vine vorba despre terenurile agricole. Scarificatorul este utilizat pentru a putea să faci mici găuri în pământ. Aceasta ajută rădăcinile plantelor să aibă acces mai ușor la aer.

Scarificarea gazonului înseamnă și curățarea de uscăciuni, frunze și resturi de iarba rămasă în urma tunderii gazonul, resturi care in timp se strâng la rădăcina firelor de iarba și formează un strat gros de uscăciuni. Acest strat practic sufocă gazonul și nu îl lasă să își ia nutrienții necesari pentru menținerea sa.

În timp ce un strat mic de resturi vegetale fertiliează pământul, atunci când stratul este prea gros, nu face decât să sufoce terenul.  

În general, scarificarea se face primăvara pentru a aerisi pământul după ce a fost înghețat pe timpul iernii. De asemenea, această operațiune se face și toamna pentru a îl curăța de resturile rămase de la recoltele din vară.  

Este posibil să fie nevoie să utilizezi un scarificator și în alte perioade, în funcție de nevoile terenului pe care îl îngrijești.

Cum alegi un scarificator

Dacă ai nevoie de un astfel de aparat, este bine să iei câteva lucruri în considerare înainte de a te apuca de shopping.

Tipul de scarificator

Există două tipuri de scarificator pe piață:

  1. Scarificator manual
  2. Scarificator mecanizat

Scarificatorul manual este ușor de utilizat și este mai prietenos cu bugetul. În schimb, îți va consuma energia, în special dacă ai un teren mare pe care dorești să îl utilizezi. Evident, nu vei avea costuri în ceea ce privește combustibilul sau electricitatea, dar poate fi o sarcină foarte obositoare. Acest tip de scarificator este ideal pentru terenurile mici.

Scarificatorul mecanizat nu îți va consuma energia, dar are un preț mai ridicat. Acest tip de scarificator este ideal pentru terenurile mari. Tu va trebui doar să ghidezi aparatul, iar el va face toată treaba.

Alimentare

Dacă optezi pentru un scarificator mecanizat, atunci trebuie să iei în considerare și modul de alimentare.

Există diferite tipuri de scarificator în funcție de modul în care sunt alimentate:

Cu acumulator

Scarificatorul cu acumulator este o mașinărie potrivită pentru un teren mai mare. Din păcate, autonomia acumulatorului nu este întotdeauna atât de mare pe cât ne-am dori noi.  Când alegi un astfel de aparat, ești sigur că îl vei putea folosi în orice loc dorești, atâta timp cât acumulatorul este încărcat.

Cu fir

Utilizatorii și specialiștii spun că cel mai bun scarificator pentru gazonul din gospodărie este cel care se conectează la o priză. Avantajul este evident, nu mai trebuie să te oprești din cauză că s-a terminat bateria, și îl poți folosi fără întrerupere și pentru suprafețe de până în 800 mp.

Este potrivit utilizatorilor care au nevoie de un model hobby sau semi-profesional.

Dezavantajul acestui tip de scarificator este că trebuie să ai mereu un prelungitor prin preajmă. În caz contrar, va trebui să îl tot muți dintr-o priză în alta.

Cu carburant

Modelele de scarificatoare care funcționează pe bază de carburant, sunt potrivite unui nivel de lucru mai ridicat. Aceste scarificatoare sunt potrivite atunci când este o suprafață de lucru foarte mare.

Deoarece funcționează cu carburant înseamnă că au și un motor. Acest lucru presupune că trebuie să iei în considerare și mentenanța motorului, lucru care poate fi foarte costisitor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS